Afriso

 

Asteptarile companiilor germane in privinta situatiei economice actuale si viitoare sunt tot mai reduse

AHK România
vizualizari

Și în acest an, AHK România a realizat un sondaj în rândul companiilor cu capital german din România din care reiese situația economică, dar și condițiile-cadru economice, calitatea condițiilor investiționale, cât și așteptările companiilor. 

Rezultatele arată că așteptările companiilor germane în ce privește situația economică actuală și viitoare sunt tot mai mici, în ciuda creșterii economice de circa 4% anul trecut. Această tendință negativă se manifestă încă din 2017 și plasează România pe ultimul loc în Europa Centrală și de Est (ECE) în această privință.  
Marea majoritate a celor chestionați apreciază negativ situația și evoluția branșei în care activează și privesc foarte îngrijorați către viitor. În ce privește așteptările, rezultatele sunt pentru prima dată din 2009 încoace negative (19% mai bine, 41% neschimbate, 40% mai rău). 

„Pe lângă lipsa personalului calificat și a slăbiciunilor în ce privește infrastructura, modificările dese și abrupte ale legislației pun companiile în fața unor mari provocări”, a subliniat Sebastian Metz, director general AHK Romania. Companiile germane din România sunt deosebit de nemulțumite în ce privește disponibilitatea personalului calificat (69%) și măsurile pentru combaterea corupției (78%), dar și modernizarea structurilor administrative (65%) și infrastructura rutieră (76% nemulțumiți și foarte nemulțumiți), unde România este pe ultimul loc în regiune. „Reprezentanții companiilor se tem de asemenea de o scădere a investițiilor publice în domenii precum infrastructura, educația și sănătatea datorită creșterilor semnificative ale cheltuielilor de consum, cum ar fi creșterile salariale din sectorul public și creșterea pensiilor”, a mai spus Metz. 

S-a deteriorat semnificativ și percepția legată de predictibilitatea politicilor economice (89% nemulțumiți și foarte nemulțumiți), combaterea corupției și a criminalității, dar și de stabilitatea politică și socială, criterii unde România se clasează anul acesta pe ultimul loc în regiune. 

Pe acest fond trebuie privită evaluarea situației actuale și viitoare a companiei, dar și estimările privind cifra de afaceri, exporturile, numărul de angajați și investițiile. Companiile chestionate estimează situația proprie ca fiind mai rea față de anul trecut și își scad așteptările semnificativ. Astfel, spre exemplu numărul celor care vor să angajeze personal a scăzut de la 52% în 2018 la 34%, iar față de 5% în 2018 anul acesta sunt 18% cei care spun că vor reduce numărul de angajați. Și în ce privește intențiile de investiții numărul celor care vor să reducă investițiile a crescut de la 15% la 26%. Este interesant și faptul că numeroase companii se așteaptă la un regres al activității de export. 

Întreaga regiune ECE, inclusiv România, are rezultate bune în ce privește criteriile referitoare la costurile cu forța de muncă, productivitatea angajaților și flexibilitatea legislației muncii. Un alt factor politico-economic, cu care atât în România cât și în întreaga regiune companiile sunt mulțumite, este apartenența la Uniunea Europeană (87% sunt mulțumiți și foarte mulțumiți). 

În chestionarul din acest an companiile au fost întrebate și în legătură cu ieșirea Marii Britanii din UE. Rezultatele arată că majoritatea companiilor nu văd în Brexit un potențial foarte mare de risc pentru propria afacere. Astfel, 50% din companiile chestionate sunt de părere că ieșirea Marii Britanii din UE nu va afecta semnificativ propriul business. 

Despre AHK România

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. AHK România aparține, alături de Camerele de comerț și industrie germane (IHK), rețelei globale a Camerelor de comerț germane bilaterale, reunite sub umbrela Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie din Germania (DIHK). 

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, înființată în 2002, numără peste 600 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. În România AHK se implică activ în implementarea sistemului dual de învățământ după model german și a înființat platforma GreenTech econet romania, cât și o Curte Permanentă de Arbitraj. Pentru susținerea companiilor mici și mijlocii românești am inițiat portalul „marketplace romania”. 
 

Adauga Comentarii

Basic HTML

  • Allowed HTML tags: <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id> <p> <br> <span> <img src alt height width data-entity-type data-entity-uuid data-align data-caption>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • You can align images (data-align="center"), but also videos, blockquotes, and so on.
  • You can caption images (data-caption="Text"), but also videos, blockquotes, and so on.
  • Only images hosted on this site may be used in <img> tags.

Restricted HTML

  • Allowed HTML tags: <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.

Opinii

Carlos Velázquez, Marketing Director Roca

Credem ca ‘Smart’ poate fi cu adevărat inteligent, doar dacă îmbunătățește viețile oamenilor.

Carlos Velázquez, Marketing Director Roca

Marius IORDACHE, Sales Manager Heating & Water Heating Devices TESY Romania SRL

Vom continua să dezvoltăm capacitatea de producție astfel încât să atingem obiectivul ambțios de a fi în primii trei producători de boilere electrice în Europa în următorii 3 ani.

Marius IORDACHE, Sales Manager Heating & Water Heating Devices TESY Romania SRL

Horia Voicu, director AFRISO-EURO-INDEX SRL

Cu siguranţă inteligenţa artificială va reprezenta viitorul şi în domeniul aparatelor de măsură şi control.

Horia Voicu, director AFRISO Romania

Samuel Prodea, director general PEFOC.ro

"Scopul și provocarea majoră pe care am avut-o în 2018 a fost informarea corectă și educarea clienților, deoarece în România încă se fac multe improvizații în acest domeniu. Vrem să continuăm să specializăm meseriași în acest domeniu."

Samuel Prodea, director general PEFOC.ro

 

ajutor instalator

 

Top Categorii

Apa
Campanii
Climatizare
Electrice
Energie regenerabila
Evenimente
Termice
Tehnologie
Pompe
Sanitare

 

Real Estate & Construction Forum 2019