Bosch planifica deschiderea a doua noi fabrici in Rusia

77 vizualizari
Bosch fabrica Rusia
Distribuie pe

Divizia Bosch Termotehnica a pus piatra de temelie pentru un nou centru de productie in cadrul celui deja existent din Engels, Rusia. Centrul, construit pe 8.000 de metri patrati va produce boilere industriale si centrale termice murale conventionale. Pentru deschiderea acestui centru, concernul german va investi aproximativ 20 de milioane de euro. Daca totul merge conform planului, pana in anul 2016 vor fi disponibile aproximativ 190 de noi locuri de munca. Centrul de productie din Engels include deja diviziile Bosch Automotive Aftermarket, Gasoline Systems, Diesel Systems si Scule electrice. In plus, noul sediu central din Moscova al companiei va fi finalizat in a doua jumatate a anului 2013. Compania a investit peste 100 de milioane de euro in acest proiect de constructii. 

O noua fabrica pentru tehnologia auto in Samara
Grupul Bosch a demarat lucrarile de constructie si pentru un nou centru de productie pentru tehnologie auto in Samara, Rusia. Pana in anul 2015, furnizorul de tehnologie si servicii va investi aproximativ 40 de milioane de euro in noul centru de productie. Cladirile construite in aceasta etapa vor avea aproximativ 15.000 de metri patrati si vor cuprinde spatiul de productie, administratie, depozitele, infrastructura tehnica si o cantina. Centrul in sine va avea o suprafata totala de aproximativ 200.000 de metri patrati. Lucrarile de constructii vor incepe in 2013. Pana la sfarsitul anului 2017, Bosch intentioneaza sa angajeze peste 500 de persoane in noul sau centru din Samara.

Compania intentioneaza sa mute trei divizii operationale in noul centru de productie: Sisteme de control al sasiului, Demaroare si alternatoare si Sisteme diesel. Acestea vor produce, in principal, tehnologii auto, sisteme antiblocare la franare si alternatoare pentru piata locala. La aceste produse se vor alatura mai tarziu demaroarele si injectoarele common-rail pentru autovehicule comerciale. Prin aceasta actiune, Bosch isi urmeaza strategia de extindere a prezentei marcii pe piata internationala. „Rusia reprezinta o piata de crestere importanta pentru Bosch. Prin infiintarea unui centru de productie local putem utiliza mai bine oportunitatile pietei ruse si, astfel, ne putem extinde prezenta in Europa de Est”, a declarat Gerhard Pfeifer, presedintele companiei regionale din Rusia. „In plus, datorita faptului ca se afla in zona din sud-estul Europei care apartine Rusiei, Samara reprezinta pozitia perfecta din care ne putem servi clientii locali”. 

Compania Bosch este prezenta in Rusia din anul 1904. Acest lucru inseamna ca Rusia a fost una dintre primele tari din afara Germaniei in care a fost infiintata o organizatie de vanzari. In prezent, Grupul Bosch produce scule electrice, piese auto, sisteme de propulsie cu aprindere prin scanteie, tehnologie de ambalare si electrocasnice in centrele din Engels, Tolyatti si Sankt Petersburg. Dupa Engels, Samara va fi al doilea centru de productie Bosch din Rusia care va realiza tehnologii auto.

Pentru mai multe informatii, accesati www.bosch.com

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 6.710 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 12.606 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 200 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video