TeCHALLENGE - inovatie in energie pentru studenti si liceeni

215 vizualizari
TeChallenge
Distribuie pe

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, împreună cu Honeywell România şi Inspectoratul Școlar al Municipiului București, a premiat cele mai bune proiecte în domeniul energiei în cadrul concursului „TeCHALLENGE”, dedicat studenților UPB și elevilor din ciclul liceal din toată țara. 

octombrie 2017 - Concursul s-a desfăşurat în perioada 10 mai - 20 octombrie 2017 și a avut ca obiectiv încurajarea studenților Universității POLITEHNICA din Bucureşti și a elevilor de liceu din România de a-și pune în valoare cunoştinţele tehnice şi creativitatea în domenii precum eficiență energetică, noi surse de energii regenerabile, tehnologii inteligente, orașe inteligente și mobilitate, gazele naturale în secolul al 21-lea. 

Proiectele înscrise au fost expuse și prezentate în etapele finale ale concursului din 19 și 20 octombrie 2017, în prezența colegilor, participanților și a cadrelor didactice. În finală s-au calificat șapte proiecte ale studenților și 23 de proiecte ale elevilor.

În finala studenților, proiectul “Sistem de monitorizare al parametrilor de mediu bazat pe protocolul LoRaWAN”, al studenților Facultății de Automatică și Calculatoare, și-au adjudecat premiul întâi. Premiul doi a revenit studenților Facultății de Energetică, cu proiectul “LUMOS the bright side of your home”. Premiul trei a fost câștigat de proiectul intitulat “Multiferroic properties of Eu-substituted BiFeO3 ceramics” al studenților Facultății de Chimie Aplicată și Știința Materialelor.
TeChallenge2017

De asemenea au câștigat mențiuni studenții următoarelor facultăți: Facultatea de Inginerie Electrică, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică și Facultatea de Energetică.

În finala elevilor, proiectul intitulat „Project Calypso” al elevilor Colegiului Național ”Petru Rareș” din Suceava, a câștigat marele premiu, pentru un proiect de monitorizare a calității apelor. Pe locul doi s-au clasat elevii Colegiului Economic ”A. D. Xenopol” din București cu proiectul „Green Light”. 

Juriul a avut reale dificultăți în alegerea căștigătorilor locului trei și a decis să acorde două premii trei astfel: elevilor Colegiului Tehnic Forestier Câmpina pentru proiectul „Smart Car” și elevilor Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc” din București pentru proiectul „Energy Harvesting”.

De asemenea, au fost acordate mențiuni, elevilor următoarelor unități de învățământ: Colegiul Național ”Ion Creangă” din București pentru proiectul „The Sunny Hat”, Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” din Buzău, pentru proiectul „Smart Home”, Colegiul Tehnic ”Dinicu Golescu” din București pentru proiectul „Sistem mecatronic”, Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu” și Colegiul Național ”Elena Cuza” ambele din București pentru proiectul Brigada Eco.

”TeChallenge este o competiție de proiecte inovative, pentru studenți și elevi, aflată la debut, care reprezintă rezultatul parteneriatului nostru de succes cu Honeywell România și Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Prin acest eveniment ne-am propus să creștem an de an cultura inovației și să demonstrăm că studenții și elevii din România pot veni cu soluții serioase la provocările societății. Astfel încercăm să construim o cultură a competiției și inovației la nivelul școlii și implicit al societății și cred că acest lucru a început să devină tot mai vizibil în ultimii ani. Pe întreg parcursul acestui an universitar, special pentru noi, - cel de-al 200-lea an de existență al UPB - vom organiza numeroase evenimente de acest fel și sper ca toate să aibă succesul celui de acum.” a declarant rectorul UPB Mihnea Costoiu.

„Honeywell investește în programe menite să îmbunătățească educația în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STEM) pentru a inspira următoarea generație de oameni de știință. Suntem foarte mândri de studenții și de elevii noștri, îi felicităm pe toți participanții și sperăm ca anul viitor, când vom organiza a doua ediție a concursului TeChallenge, vom primi și mai multe propuneri inovatoare”, a declarat Constanța Nazarcu, Director General Honeywell Romania. 

Concursul anual TeCHALLENGE se adresează atât studenţilor înscrişi în ciclurile de licenţă, masterat şi doctorat din cadrul tuturor facultăţilor Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti, cât şi tuturor elevilor din învățământul liceal, de stat sau particular, din toată ţara. 

Informaţii suplimentare privind organizarea competiției de proiecte sunt disponibile pe site-ul proiectului www.techallenge.upb.ro

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Opinii

Licitatii

Reea Agency

Video