Mini-interviu cu dl. Horia Voicu, director AFRISO-EURO-INDEX

557 vizualizari
Interviu cu dl. Horia Voicu, Director Afriso-Euro-Index SRL
Distribuie pe

Sfârșitul de an se apropie cu pași repezi, și vine la pachet cu tot felul de bilanțuri. Am cerut opinia clienților noștri cu privire la anul ce se încheie și planurile pe care și le-au făcut pentru 2019, convinși fiind că proiectele trecute trebuie sărbătorite cum se cuvine iar planurile de viitor trebuie făcute din timp, cu chibzuință.

Horia Voicu, Director Afriso-Euro-IndexDl. Horia Voicu, Director al AFRISO-EURO-INDEX SRL, a avut amabilitatea de a ne răspunde la două întrebări privind activitatea companiei atât pe anul în curs 2018 cât și cu privire la planurile de viitor:

InstalNews.ro: Care au fost provocările anului 2018 pentru compania dv.?

Horia Voicu, Director AFRISO-EURO-INDEX: Anul 2018 a însemnat o nouă provocare în consolidarea poziției de lider de piață a grupului AFRISO-EURO-INDEX în România, în ceea ce privește statutul de producător și distribuitor al gamei complete de aparate de măsură și control pentru instalații. De 26 de ani, firmele de HVAC și alimentări cu apă din România regăsesc în AFRISO cel mai serios partener - producător, distribuitor la nivel național cu prezență proprie în București, Constanța, Brașov și Timișoara, unitate de service și laborator de etalonări acreditat RENAR și atestat BRML. În total, 250 de persoane cu o vastă experiență în domeniul tehnicii măsurării și al metrologiei.

Noile aparate de măsură digitale din gama BlueLine - analizorul de gaze MULTILYZER STx, precum și inovațiile recente - sistemul modular CAPBs® și termodebitmetrul portabil, electronic, FlowTemp®afriso ST s-au consacrat deja în piața de profil, în anul 2018, datorită tehnologiilor de ultimă generație și calității AFRISO fără compromisuri, 100% Made in Germany. Noi generații de contoare de apă și energie termică cu citire la distanță - wmbus, LoRaWAN au fost implementate cu succes atât în proiecte pilot cât și în aplicații diverse, unde și-au dovedit avantajele față de sistemele convenționale de citire. Echipamentele de siguranță - supape, aerisitoare automate, siguranțe de lipsă apă, dar și manometrele și termometrele produse de AFRISO au fost reconfirmate de către utilizatori drept cele mai de încredere elemente menite să garanteze buna funcționare a instalațiilor moderne.

Laboratorul propriu de etalonări și-a extins oferta de servicii asociate acestei game de produse, în domeniul presiunilor, obținând atestatul BRML.
În ceea ce privește analizoarele portabile de gaze de ardere, laboratorul grupului AFRISO-EURO-INDEX este singurul de acest tip, din România, acreditat RENAR conform SR EN ISO/IEC 17025, pentru toate determinările specifice analizei de gaze de ardere la centrale termice. Echipa de metrologi autorizați s-a mărit și anul acesta iar investițiile în standurile de calibrări și etalonări au reprezentat, de asemenea, o prioritate. Astfel, laboratorul și-a menținut prima poziție în România în ceea ce privește experiența, calitatea, promptitudinea și recunoașterea serviciilor metrologice.

afriso

InstalNews.ro: Care vă sunt planurile/ cum v-ați pregătit pentru 2019?

Horia Voicu, Director AFRISO-EURO-INDEX: Anul următor va fi unul aniversar, marcat de împlinirea a 150 de ani de existență pentru AFRISO. Un eveniment semnificativ, o performanță unică în rândul producătorilor de aparate de măsură şi control, care ne obligă pe mai departe să fim referința în tot ce înseamnă aparate de măsură și accesorii pentru instalații la cel mai înalt standard de calitate. Cu siguranță, 2019 va aduce noi produse și servicii ce vor reconfirma grupul AFRISO-EURO-INDEX drept etalonul în privința preciziei măsurării, a competitivității, robusteței și compatibilității cu noile tehnologii IoT.

Motto-ul nostru va rămâne, astfel, extrem de actual și în 2019: Din 1869. Întotdeauna primul.

Le mulțumim pe această cale tuturor clienților care ne-au oferit încrederea în 2018 și pentru care ne angajăm să fim cel puțin la același nivel și în 2019. Crăciun fericit și un An Nou plin de împliniri!"

 

Instalnews.ro: Dl. Horia Voicu, vă mulțumim, vă dorim un an cât mai prosper cu realizări în toate planurile și vă felicităm în avans pentru aniversarea celor 150 de ani de existență AFRISO!

 

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Reea Agency

Video