80 de ani de experienta Bosch in domeniul productiei si comercializarii ciocanelor demolatoare si rotopercutoar

46 vizualizari
 primul ciocan electric de serie in anul 1932
Distribuie pe

Bosch a produs primul ciocan electric de serie in anul 1932. Acesta era complet adaptat nevoilor profesionistilor, avea un mecanism de impact pentru perforare si demolare si asigura o eficienta considerabil mai mare comparativ cu sculele de mana utilizate pana atunci. Acest produs a fost prezentat in premiera mondiala in urma cu 80 de ani, in cadrul targului de la Leipzig, si a constituit un reper important in industria de constructii. Incepand cu anul 1932, Bosch a imbunatatit in permanenta ciocanul. 

Multe dintre produsele Bosch au dominat industria de profil, stabilind standarde pe piata internationala. Un exemplu este suportul pentru scule SDS-plus, lansat in anul 1975, care asigura schimbarea rapida a capetelor de burghie si a daltilor, fara necesitatea utilizarii altor scule. Dupa acesta a urmat, in anul 1990, versiunea SDS-max pentru capete de burghie si dalti de dimensiuni mai mari. Alte repere Bosch sunt primul ciocan rotopercutor din segmentul de doua kilograme din lume (1981), primul ciocan demolator fara fir din lume (1984), primul ciocan demolator fara fir cu baterie litiu-ion din lume (2005) si primul ciocan demolator SDS-plus cu amortizare activa a vibratiilor din lume (2011).

Compania Bosch are in portofoliu mai multe branduri de scule electrice, dintre care in Romania Bosch este prezent cu sculele electrice de mesterit Bosch si Skil, cu sculele de gradina din gamele Bosch si Skil, cu brandul Dremel, cu sculele profesionale Bosch, Skil Masters si CST Berger. Gama Bosch pentru mesterit este dedicata pasionatilor de bricolaj care pun un mare accent pe calitate, in timp ce gama profesionala Bosch este dedicata aplicatiilor mai dificile. Pe langa aceste produse marca Bosch, Divizia de Scule electrice mai are si alte branduri achizitionate de-a lungul anilor. Un an important pentru Divizia de Scule Electrice a fost 1996, an in care au fost preluate marcile Skil si Dremel. Brandul Dremel este dedicat utilizatorilor pasionati de proiecte DIY, precum restaurarea automobilelor, prelucrarea lemnului, realizarea modelelor si alte hobby-uri creative, in timp ce Skil urmareste sa ofere unelte simple, functionale, care combina puterea, manevrarea usoara si eficienta intr-un raport bun de calitate-pret. CST Berger este un brand de aparate de masuratoare, achizitionat de Bosch in anul 2008. In prezent, sculele electrice sunt produse in Germania, precum si in alte noua tari.

www.bosch.com

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Reea Agency

Video