Decizii importante luate de Ordinul Arhitectilor Transilvania

137 vizualizari
OART Cluj
Distribuie pe

Calitate, constanță, comunicare, relaționare. Acestea sunt cuvintele de ordine pentru obiectivele propuse pentru următorii patru ani de noul președinte al Filialei Transilvania a Ordinului Arhitecţilor din România (OART), doamna arh. Daniela Maier, vicepreședinte al OART în perioada 2010-2018 (două mandate).

Aceasta a subliniat necesitatea unei mai bune comunicări din toate punctele de vedere: intern- cu arhitecții, și extern- atât cu presa și cu opinia publică în general, cât și cu (potențialii) clienți/beneficiari ai serviciilor de arhitectură. Prima decizie luată de noul Consiliu Teritorial a vizat tocmai acest aspect:

”De luna viitoare (iunie), juristul Filialei poate fi consultat, de luni până joi, între orele 15.00-16.00, la sediul OART. De asemenea, colegii noștri, dar și orice persoană interesată de activitatea OART și a arhitecților în general, sau chiar un beneficiar interesat de un sfat din partea unui arhitect, vor putea sta de vorbă, la fel, de luni până joi, cu un membru al Consiliului Teritorial, la sediul Ordinului (Bd. Eroilor nr. 22, ap. 10, Cluj-Napoca), după un program ce va fi anunțat în cel mai scurt timp pe site-ul filialei. Aceeași regulă se va aplica și pentru județele Bistrița și Sălaj, unde vor exista puncte de întâlnire cu acești consilieri OART”, a anunțat Daniela Maier după prima ședință a Consiliului Teritorial, care a avut loc vineri, 11 mai.

Noua conducere a OART își dorește, de altfel, să pună mai mare accent și pe problemele din celelelate județe membre ale Filialei, în afară de Cluj, astfel că a decis să creeze două noi posturi de vicepreședinți, dedicați județelor Bistrița și Sălaj, în care le-a numit pe doamnele arhitecte Monica Rațiu, respectiv Corina Caraba.

Calitatea în arhitectură, prioritate în noul mandat

Din punct de vedere al relației cu administrația locală, Consiliul Teritorial își dorește o eficientizare a acesteia, în sensul unei implicări constante a Ordinului în tot ceea ce înseamnă strategia orașelor și proiectele de dezvoltare urbană ale orașelor membre OART.

”Crezul meu și al colegilor alături de care fac echipă este că arhitectura NU este un lux, ci o necesitate, o nevoie a comunității pe care noi suntem aici să o împlinim, fără a face însă rabat de la calitate, principii estetice și deontologice. Adică nu ”cu orice preț”, așa cum, poate, unii s-au obișnuit până acum. Vreau să continui inițiativa predecesorilor mei, să eliminăm din practică semnătura de complezență”, a precizat Daniela Maier.

Szabolcs Guttmann, în continuare în conducerea OART

Ordinul Arhitecţilor din România- Filiala Transilvania (OART) și-a ales săptămâna trecută, la Cluj-Napoca, noua conducere, pentru mandatul 2018-2022. Președintele, membrii Consiliului Teritorial, ai comisiilor de disciplină și cenzorii s-au ales pe 5 mai, în cadrul Conferinței Teritoriale. Vicepreședinții și președintele Comisiei de Disciplină au fost aleși în prima ședință a Consiliului Teritorial, care a avut loc în 11 mai.

Astfel, viepreședinte pentru legislație a fost numit fostul președinte al Filialei, dl. arh. Szabolcs Guttmann, vicepreședinte pe domeniul comunicării a fost numită doamna arh. Daniela Tecău, iar vicepreședinte pentru stagiatură și educație a rămas dl. arhitect Dan Domșa. Ca și în mandatele anterioare, trezorierul filialei este dl. arh. Marcel Crișan.

Președintele Comisiei de Disciplină a fost numit arh. Nicolae Mirisan, iar comisia de cenzori are un nou președinte, în persoana doamnei arh. Cornelia Trocaru.

oart cluj 2

Despre Daniela Maier

Arhitectul Daniela Maier, fostă vicepreședinte pe imagine al OART timp de două mandate: 2010-2014 și 2014-2018, a organizat și coordonat două ediții ale Bienalei de Arhitectură Transilvania- în 2015 și 2017.

Noul președinte al OART este și inițiatorul Scenei Urbane, o serie de proiecte publice apărute în 2012 în Cluj-Napoca. Scena Urbană foloseşte arta, activităţile sportive, ateliere şi intervenţii de landart pentru exemplificarea potenţialului cultural şi educaţional al spaţiilor urbane slab valorificate, cu readucerea acestora pe harta obiectivelor cultural-active ale Clujului.

Semnalul Scenei a fost dat acum 6 ani, când zona cu fortificaţii şi clădiri de garnizoană de pe Cetăţuie au fost (re)aduse in atenţia publicului şi a autorităţilor locale prin instalaţii de landart, spectacole de teatru și dans, expoziţii de arhitectură, programe pentru copii, tururi ghidate, ateliere de film şi fotografie.

De atunci, Scena Urbană a crescut, fie că au fost evenimente proprii de “intervenție” în spații îndrăgite ale orașului- Grădina Botanică (2013), Gara și Piata Garii (2014), strada Mihail Kogălniceanu- prin Point of View în 2014 și impresionantul concert din fața UBB, “Haide “U” pe Scena Urbana” în 2017, Someșul- căruia i-au fost dedicate ParCURS Urban și River Reflections, Cimitirul Central- concert de operă în noaptea de Luminație, sub numele de Requiem (2015) și Ave Maria (2016, 2017); fie prin implicarea în evenimentele organizate de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, precum Zilele Clujului, Seri de Vară Clujene (Seri de Vară în alte timpuri), Târgul de Crăciun, etc.

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 6.710 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 12.606 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 200 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video