12 sfaturi să economisești energie și să-ți reduci facturile la energie electrică și gaze naturale

880 vizualizari
sfaturi să economisești energie
Distribuie pe

La intrarea în sezonul rece, în contextul costurilor mărite la energie, cu toții ne preocupăm și așteptăm cu îngrijorare facturile de utilități care urmează să vină. Da ce putem face pro-activ ca să reducem consumul? 

Desigur, cu toții știm că o casă izolată, ferestre cu izolație superioară și o centrală nouă sunt scenariul ideal, însă acestea sunt investiții mari, care nu ne sunt accesibile chiar oricând. Așadar, ne-am gândit să îți oferim câteva sfaturi mai practice, mai ușor de aplicat ca să-ți reduci facturile de energie. Iar când spunem energie, ne vom gândi la gaze naturale și energie electrică luate împreună, cu sfaturi din ambele direcții de abordare. Iată ce putem face:

 1. Oprește calculatorul

Calculatoarele sunt unii dintre cei mai mari consumatori de energie din clădirile de birouri, însă dacă ai 1-2 laptopuri sau calculatoare mai vechi pe acasă, e tipul să fii un pic mai atent la ele. Oprește monitorul pe timp de noapte și renunță la screensaver / standby. Computerele de astăzi pot fi pornite și oprite de peste 40.000 de ori. Faptul că optezi pentru închidere în locul folosirii unui screensaver nu afectează durata de viață a computerului tău, deci oprește-i alimentarea. Simplu.

    2. Alege lumina potrivită

Becurile LED sunt cea mai eficientă opțiune de iluminat din punct de vedere energetic. Ele utilizează cu 75% mai puțină energie electrică decât becurile incandescente, nu au mercur și au o durată de viață de aproximativ 25 de ori mai mare decât becurile cu incandescență tradiționale (DoE). În plus, sunt din ce în ce mai răspândite iar costurile lor de achiziție au scăzut în ultimii ani.

    3. Eliminați energia vampir

Dispozitive precum televizoarele, cuptoarele cu microunde, scannerele și imprimantele utilizează energie în stand-by, așa-numita energie vampir, chiar și atunci când sunt oprite. Unele încărcătoare continuă să folosească mici cantități de energie, chiar și atunci când sunt oprite și doar conectate la priză. Un bun indicator al consumului este dacă un încărcător se simte cald la atingere. Ce poți face ca să-ți ușurezi viața, e fie să folosești prize programabile sau inteligente, fie să folosești ștechere cu întrerupătoare pornit/oprit prin care deconectezi mai multe aparate printr-o simplă acționare de buton. 

    4. Stinge luminile

Asta e simplă, o știi, e ușor de făcut și cu siguranță ne-a fost repetată și de părinți încă de când eram mici: stinge lumina atunci când ieși din încăpere. Desigur, e ușor de făcut, însă la fel de ușor e și să uităm să o facem, așadar ne-am gândit să-ți reamintim și noi acum.

    5. Spală încărcături mai mari, dar mai rar

Optarea pentru setarea de semi-sarcină sau spălare rapidă a mașinii de spălat vase sau a mașinii de spălat rufe poate părea o modalitate de a reduce consumul de energie, dar de fapt este mult mai bine dacă aștepți până strângi o încărcare completă și abia atunci să-i dai drumul. Spală mai puțin este ideea pe care trebuie să o reții. Mai puține spălări mari vor fi mai eficiente din punct de vedere energetic decât mai multe spălări cu încărcătură redusă.

    6. Folosește setările automate

Panoul de control al mașinii de spălat vase sau spălat rufe are de regulă indicat o opțiune de program ecologic. De regulă, acesta este unul din cele mai ieftine programe de funcționare, atât din punct de vedere al consumului de apă, cât și din punct de vedere al consumului de energie. De altfel, consumul de energie și de apă al diferitelor programe de spălări e trecut la cele mai multe modele de mașini de spălat, în manualul de instrucțiuni. Așadar, dacă vrei să vezi cum e mai bine să speli și din punct de vedere al costurilor, aruncă o privire în manual.

    7. Dezgheață din timp ce vrei să folosești din congelator

Decongelarea cărnii sau a legumelor congelate e o treabă pe care toți o facem, fiecare după obiceiul propriu. Unii dezgheață foarte din timp, punând produsul în frigider, alții afară din frigider la temperatura camerei, alții folosind cuptorul cu microunde pentru dezghețare rapidă. Dacă te încadrezi la ultima categorie, încearcă „să faci un upgrade” și să-ți schimbi obiceiul, ca să reduci consumul de energie. În plus, dacă dezgheți lent produsele introducându-le în frigider, ajuți și funcționarea frigiderului, pentru că el va consuma mai puțină energie pentru a menține temperatura scăzută la interior.

    8. Curăță serpentinele din spatele frigiderului

Curățarea bobinelor condensatorului din spatele frigiderului, e un alt trick de făcut pentru reducerea consumului. De ce? Pentru că praful care se depune în timp poate împiedica frigiderul sau congelatorul să se răcească în mod corespunzător. În cazurile mai extreme, dacă nu ai făcut operațiunea asta cu anii, bobinele deosebit de prăfuite pot crește consumul de energie cu până la 25%.

    9. Dezgheață congelatorul

Dacă congelatorul tău nu e dintr-o generație mai nouă, cu funcție defrost, atunci trebuie să te asiguri că îl dezgheți în mod regulat pentru a preveni acumularea de gheață. Asta nu doar că îți va ocupa spațiul prețios acolo unde ar trebui să se afle alimentele tale, însă gheața acționează și ca un izolator. Asta înseamnă că pentru a păstra alimentele la temperatura setată, congelatorul va trebuie să funcționeze mai mult pentru a pătrunde prin blocurile de gheață și a ajunge la alimente. 

    10. Instalează un termostat programabil sau inteligent

Un termostat programabil poate fi setat să oprească sau să reducă automat încălzirea și răcirea (dacă folosești un aparat de aer condiționat pe timpul verii) în timpul orelor în care dormi sau ești plecat. Atunci când instalezi un termostat programabil, elimini consumul de energie risipit pentru a răci sau încălzi locuința atunci când de fapt nu ai avea nevoie.

    11. Folosește cuptorul cu microunde în locul aragazului

Împreună cu alte treburi casnice, reîncălzirea alimentelor este un proces necesar și, de asemenea, consumator de energie. Desigur, aici putem vorbi și de preferințe - aragaz vs. cuptor cu microunde, însă de regulă, cuptorul cu microunde, deși utilizează multă energie electrică, o folosește în rafale relativ scurte, pentru perioade mici de timp și este considerat mai eficient energetic decât aragazul.

    12. Golește cuptorul de tăvi și evită deschiderea repetată a ușii

Mulți dintre noi avem obiceiul de a lăsa tăvile și vasele de copt în interiorul cuptorului, pe care-l folosim și ca spațiu de depozitare. Totuși, atunci când folosim cuptorul, e bine să le scoatem pe toate, pentru a face loc doar celei pe care o folosim la gătit. Tăvile pot bloca fluxul de aer din cuptor, iar asta nu numai că va duce la o gătire neuniformă, dar va crește și consumul de energie necesar pentru gătit. E de la sine înțeles și să eviți să deschizi repetat ușa cuptorului în timpul gătirii, pentru că asta va scădea temperatura internă, mărind timpul de gătire și irosind energie.

Sperăm că sfaturile de mai sus te vor ajuta măcar într-o mică măsură să faci economii în consumul tău de energie și astfel să-ți reduci facturile de la iarnă. 
 

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 420 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 25.410.511 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 2.240 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video