Aproape jumătate (46%) dintre români sunt interesați de achiziția unui sistem de panouri fotovoltaice in 2023

154 vizualizari
panouri fotovoltaice
Distribuie pe

Cerere de cinci ori mai mare din partea clienților casnici pentru soluția E.ON de producere a energiei fotovoltaice

  • Numărul prosumatorilor racordați la rețea s-a dublat în acest an;
  • Vânzările E.ON de centrale pe gaz în condensație au crescut cu 17%;
  • Consumul de energie al clienților casnici ai E.ON s-a redus cu 7%, iar cel de gaze naturale, cu 5% în primele nouă luni din 2022.

Aproape jumătate (46%) dintre români sunt interesați de achiziția, în următorul an, a unui sistem de panouri fotovoltaice de la un furnizor de energie, potrivit unui studiu* realizat de E.ON în luna septembrie, numărul lor fiind în creștere cu 11 puncte procentuale față de aceeași lună a anului trecut.

Această cifră vine să confirme rezultatele obținute de E.ON pe segmentul de soluții de producere a energie fotovoltaice pentru clienții rezidențiali, unde cererea pentru E.ON Solar Home a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, de 5 ori față de perioada similară a anului trecut. O centrală PV poate aduce o reducere a facturii la energie chiar și cu 90%.

Totodată, anul acesta, numărul prosumatorilor racordați la rețeaua Delgaz Grid a crescut puternic, ajungând la finele lunii septembrie la peste 3.500, și se estimează că până la sfârșitul anului se vor înregistra circa 6.700 de prosumatori, aceasta reprezentând o creștere de 4 ori față de începutul acestui an.

De asemenea, numărul de instalări de centrale noi în condensație (E.ON Life), care asigură economii de până la 30% la factură, a crescut cu 17% în acest an. Potențialul de economisire rămâne ridicat, în condițiile în care foarte multe dintre centralele termice pe gaz din gospodăriile din România sunt mai vechi de zece ani și ar trebui să fie înlocuite cu unele eficiente energetic.

Și interesul pentru pompe de căldură (E.ON Green Life) este, de asemenea, în creștere. O pompă de căldură poate avea o eficiență energetică de 500% (COP5), altfel spus produce de 5 ori mai multă energie decât consumă și este de 5 ori mai eficientă decât o centrală termică pe gaz, iar randamentul me-diu anual este 3,5 (COP).

E.ON își sprjină totodată clienții oferindule opțiuni de finanțare avantajoase pe o perioadă de până la 7 ani, pentru a le ușura sarcina achiziției de soluții eficiente energetic (centrale fotovoltaice, centrale pe gaz în condensație și pompe de căldură).

“Aplicarea de măsuri și soluții de eficiență energetică, reducerea consumului prin gesturi mici, fără a afecta confortul, trecerea de la statutul de consumator la cel de prosumator sunt răspunsurile corecte la vremurile de criză pe care le traversăm, cu prețuri istorice la energie. Clienții casnici E.ON au dovedit că au înțeles cât de importante sunt aceste măsuri, iar rezultatele se văd în reducerea consumului în medie cu 7% la energie și cu 5% la gaze naturale în primele nouă luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Este important pentru România ca, prin contribuția fiecăruia, să devină mai puțin dependentă de importuri și împreună să facem față celor care folosesc energia ca armă”, a declarat Volker Raffel, director general al E.ON România.

E.ON România consideră că printre măsurile care vor trebui luate de autorități în perioada următoare este absolut necesar să se regăsească un pachet solid de măsuri de eficiență energetică care să țintească atenuarea impactului creșterii prețurilor la energie.

Plafonarea prețurilor este o măsură temporară de protejare a consumatorilor, însă trebuie să profităm de această perioadă pentru a ne pregăti pentru anii viitori. Aceasta implică adoptarea unor măsuri de reglementare sau financiare care pot să impulsioneze preocuparea pentru un consum energetic redus și asigurarea eficienței energetice. Efectul se va putea vedea în reducerea facturilor individuale la utilități, în crearea de locuri de muncă, în stabilizarea prețurilor și în reducerea poluării.

*Studiu efectuat de E.ON pe un eşantion reprezentativ naţional de 1.000 de persoane fizice, cu vârsta peste 18 ani, prin metodologia CATI (Computer Assisted Telephonic Interviews) în luna septembrie a anului 2022. Marja de eroare maximă calculată este de ± 3.1% la un nivel de incredere de 95%.

 

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Reea Agency

Video