RWEA, RPIA și PATRES cer eliminarea barierelor legislative care stopează România să redevină exportator de energie

30 vizualizari
rwea
Distribuie pe

RWEA (Asociația Română pentru Energie Eoliană), RPIA (Asociația Industriei Fotovoltaice din România) și PATRES (Organizația Patronală a Producătorilor de Energie Regenerabilă din Romania), reprezentând producători, dezvoltatori și prestatori de servicii și echipamente din sectorul energiei regenerabile, cu o putere totală instalată de aproximativ 5 GW, solicită Guvernului reanalizarea proiectului de Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru realizarea investițiilor necesare dezvoltării infrastructurii energetice a României finanțate din fonduri alocate în cadrul capitolului REPowerEU.

Prevederile Proiectului OUG încalcă normele de concurență și de ajutor de stat și perturbă competitivitatea pe piața de energie prin derogarea exclusivă de la limita de 50 de hectare pentru obiectivele specifice producerii de energie electrică din surse regenerabile declarate de interes național și concesionarea directă a terenurilor de către Agenția Domeniilor Statului a terenurilor. În contextul în care entitățile publice acționează pe piață în competiție directă cu operatorii privați, dezvoltând capacități energetice indistinctibile, nu există nicio justificare obiectivă pentru exceptări legislative în considerarea unui interes național superior. Măsurile preconizate conduc la acordarea unui ajutor de stat care creează un avantaj concurențial incompatibil cu piața internă și cu prevederile legislației europene, ca urmare a modificării condițiilor schimburilor comerciale într-un mod care contravine interesului comun.

Din preambulul Proiectului OUG rezultă că doar societățile deținute de stat vor beneficia de Măsurile prevăzute în document. Cităm din actul normativ: „se impune modificarea Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul derogării în cazul proiectelor implementate de entități ale Statului Român”. Conform Comunicării Comisiei Europene „un stat membru care introduce o diferențiere între întreprinderi trebuie să fie în măsură să demonstreze că aceasta este justificată de natura și economia generală a sistemului în cauză.” În cazul de față, nu există niciun element obiectiv relevant de diferențiere între societățile deținute de stat și cele private care să justifice crearea acestor avantaje, ambele categorii de societăți dezvoltând același gen de proiecte și fiind competitori pe aceeași piață.

Ca formă de justificare, Nota de Fundamentare menționează expres „blocajul total” cauzat de modificările aduse Legii fondului funciar. Subliniem că această situație nu este rezultatul  amendamentelor recente, ci al interpretării arbitrare a Legii 254/2022 de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care blochează sistematic procedura de introducere a terenurilor agricole din extravilan în intravilan prin refuzul de a emite avizul privind clasa de calitate pentru terenuri cu o suprafață mai mare de 50 de hectare. MADR își motivează acțiunile prin referire la procedura reglementată de Legea 254/2022 privind excepțiile, act normativ care nu a adus nicio modificare regulilor generale de edificare a construcțiilor, limitându-se doar la a introduce o nouă excepție referitoare la proiectele regenerabile de mici dimensiuni. Ceea ce s-a dorit a fi o înlesnire administrativă pentru proiectele de mici dimensiuni, este interpretat de MADR drept singurul temei legal pentru dezvoltarea de proiecte regenerabile, în contradicție vădită cu dispozițiile Legii 18/1991 și Ordinului MADR 1056/2018 care reglementează în continuare procedura de introducere a terenurilor din extravilan în intravilan pentru realizarea construcțiilor.

În Adresa transmisă Premierului României, Dlui Nicolae Ciucă, Asociațiile de profil au prezentat soluțiile legislative pentru eliminarea blocajului pentru toți investitorii din piață, respectiv deblocarea proiectelor care depășesc 50 ha, prin unul dintre următoarele mecanisme:

–  introducerea unei prevederi în Proiectul OUG prin care să se elimine limita de 50 de hectare din art. 92 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 18/1991, astfel încât toate proiectele regenerabile să poată fi amplasate pe terenuri situate în extravilan având clasa de calitate III, IV sau V, indiferent de investitor și de suprafața terenului;

sau

– introducerea unei prevederi în Proiectul OUG conform căreia se prevede expres că obiectivele de investiții care nu se încadrează în art. 92 alin. (2) litera j) datorită faptului că depășesc 50 de hectare, procedura de autorizare se va derula potrivit art. 91 și 921 alin. (1) din Legea 18/1991 și art. 471 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului (respectiv prin introducerea terenului în intravilan pe baza unui plan urbanistic zonal, urmată de scoaterea din circuitul agricol a suprafeței relevante din respectivul teren în temeiul articolului 23 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții).

RPIA, RWEA și PATRES solicită reanalizarea Proiectului OUG și modificarea acestuia în sensul eliminării prevederilor prin care se implementează Măsurile pentru realizarea investițiilor necesare dezvoltării infrastructurii energetice a României finanțate din fonduri alocate în cadrul capitolului REPowerEU. Cerem, așadar, deblocarea proiectelor care depășesc 50 ha pentru toți investitorii. Atingerea țintelor naționale și europene privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile nu poate deveni o realitate decât prin eforturile comune și colaborarea între sectorul public și cel privat, precum și în baza unui cadru legislativ stabil și predictibil, capabil să asigure menținerea unui mediu concurențial echilibrat.

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 300 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 160 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 6.440 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 670 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video