Liberty anunta planurile sale de crestere pentru combinatul de la Galati catre Sindicate si Guvern

69 vizualizari
Jon Bolton
Distribuie pe

Urmare a comunicatului prin care Liberty House anunță achiziția Combinatului de la Galați de la ArcelorMittal, Jon Bolton, Chief Executive Officer al companiei Liberty Steel s-a întâlnit joi, 25 octombrie, la București, cu domnul Viorel Ștefan, Vice Prim-Ministru al României.

Oficiali ai Liberty House s-au întâlnit cu reprezentanți ai echipei de management și ai sindicatelor de la Galați și au discutat despre planurile de creștere a capacității cu 1 milion de tone până în anul 2021-2022, precum și despre intenția de a investi în producția primară de oțel și în cea de rulouri laminate la cald.

Jon Bolton a discutat cu domnul Viorel Ștefan și despre oportunitățile pe care le oferă colaborarea cu Guvernul României pentru a susține planurile ambițioase de creștere și de investiții în infrastructură.

Aceste oportunități includ, pe de o parte, creșterea capacității de producție a Combinatului, iar pe de altă parte, investițiile în educație, cercetare și dezvoltare precum și explorarea potențialului de a crea noi produse din oțel cu o valoare adugată.

În momentul de față Liberty fabrică produse ce pot completa oferta existentă a Combinatului de la Galați și astfel susține actualul plan de dezvoltare în România. Aceste produse includ produse tubulare pentru petrol și gaze naturale, șine pentru căile ferate, produse speciale pentru industria aviatică și de apărare.

În plus, a fost adusă în discuție posibilitatea colaborării și pe alte paliere cu Alianța GFG, cum ar fi: servicii financiare, energie, infrastructură și zona imobiliară. Rolul Fundației GFG în încurajarea, susținerea și promovarea tinerilor care își doresc să urmeze o carieră în zona industrială a fost, de asemenea, o prioritate pe agenda discuțiilor.

Pentru Liberty House, relația cu Guvernul României este foarte importantă și există deschidere pentru colaborări viitoare. Finalizarea procesului de achiziție a pachetului de dezinvestire (format din combinatele de la Ostrava, Galati, Skopje și Piombino) depinde de finalizarea achiziției combinatului Ilva de către Arcelor Mittal și este condiționat de aprobarea Uniunii Europene precum și de concluziile consultărilor cu consiliile angajaților la nivel local și european. Grupul Liberty face parte din Alianța GFG; un grup mondial de întreprinderi din industria energetică, minieră, metalurgică, inginerie, logistică si servicii financiare, cu sediul la Londra, cu centre suplimentare în Dubai, Hong Kong, Singapore, Sydney, Paris și New York și o prezentă în aproximativ 30 de țări la nivel mondial. Alianța, care are un efectiv de angajați de aproximativ 14.000 persoane și o cifră de afaceri ce depășește US$15 miliarde, include întreprinderi industriale și metalurgice integrate sub marca "Liberty"; un grup de resurse, energetic, transport și infrastructură sub marca "SIMEC"; Wyelands; o filială bancară și financiară, precum și o filială imobiliară, JAHAMA Estates.

www.libertyhousegroup.com
www.gfgalliance.com

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Reea Agency

Video