republic

 

10 Tendințe tehnologice strategice pentru 2023

10 tendințe tehnologice
vizualizari

Gartner a anunțat lista principalelor 10 tendințe tehnologice strategice pe care organizațiile trebuie să le exploreze în 2023. 

„Pentru a îmbunătăți poziționarea organizației lor din punct de vedere financiar în perioadele de turbulențe economice, CIO și directorii IT trebuie să privească dincolo de economiile de costuri către noi forme de excelență operațională, continuând în același timp să accelereze transformarea digitală,” a declarat Frances Karamouzis, Distinguished VP Analyst la Gartner. „Tendințele tehnologice strategice identificate de Gartner pentru 2023 sunt construite în jurul a trei teme — optimizare, scalare și pionierat — în care tehnologiile pot ajuta organizațiile să optimizeze reziliența, operațiunile sau încrederea, să scaleze soluțiile verticale și livrarea de produse și să devină pionier prin noi forme de abordare, răspunsuri accelerate sau oportunitate," a detaliat Frances Karamouzis.
„Cu toate acestea, în 2023, furnizarea de tehnologie nu va fi suficientă. Aceste teme sunt afectate de așteptările și reglementările de mediu, sociale și de guvernanță (Environmental, Social and Governance - ESG), care se traduc în responsabilitatea comună de a aplica tehnologii sustenabile. Fiecare investiție în tehnologie va trebui să fie efectuată ținând cont de impactul pe care îl are asupra mediului, ținând cont de generațiile viitoare. „Sustenabil implicit” ca obiectiv declarat necesită folosirea de tehnologie sustenabilă,” a declarat David Groombridge, Distinguished VP Analyst la Gartner.
Principalele tendințe tehnologice strategice pentru 2023 sunt:

Sustenabilitatea 
Sustenabilitatea este prezentă în toate tendințele tehnologice strategice pentru 2023. Într-un recent sondaj efectuat de Gartner, directorii executivi au raportat că schimbările de mediu și sociale sunt acum o prioritate de top pentru investitori, după profit și venituri. Aceasta înseamnă că directorii trebuie să investească mai mult în soluții inovatoare care sunt concepute pentru a răspunde cererilor ESG pentru a îndeplini obiectivele de sustenabilitate. Pentru a face acest lucru, organizațiile au nevoie de un nou cadru tehnologic sustenabil care să mărească eficiența din punct de vedere energetic și material a serviciilor IT, să permită sustenabilitatea organizației prin tehnologii precum trasabilitate, analitici, energie regenerabilă și inteligență artificială și să implementeze soluții IT pentru a ajuta clienții săi să își atingă propriile obiective de sustenabilitate.

Metaverse
Gartner definește un metavers ca un spațiu colectiv 3D virtual și partajat, creat prin convergența realității fizice și digitale îmbunătățite virtual. Un metavers este persistent, oferind experiențe imersive îmbunătățite. Gartner se așteaptă ca un metavers complet să fie independent de dispozitiv și să nu fie deținut de un singur furnizor. Acesta va avea o economie virtuală în sine, activată de monede digitale și jetoane nefungibile (non-fungible token - NFT). Până în 2027, Gartner estimează că peste 40% dintre organizațiile mari din întreaga lume vor folosi o combinație de Web3, cloud AR și gemeni digitali în proiecte bazate pe metaverse care vizează creșterea veniturilor.

Superaplicații
O superaplicație combină caracteristicile unei aplicații, ale unei platforme și ale unui ecosistem într-o singură aplicație. Aceasta nu numai că are propriul set de funcționalități, dar oferă și o platformă pentru terți pentru a dezvolta și a publica propriile mini-aplicații. Până în 2027, Gartner estimează că peste 50% din populația globală va utiliza activ zilnic mai multe superaplicații.
„Deși majoritatea exemplelor de superaplicații sunt aplicații mobile, conceptul poate fi aplicat și aplicațiilor client pentru desktop-uri, cum ar fi Microsoft Teams sau Slack, cheia fiind că o superaplicație poate consolida și înlocui mai multe aplicații pentru utilizarea sa de către clienți sau angajați,” a spus Karamouzis.

AI adaptiv
Sistemele adaptive AI au scopul de a reinstrui în mod continuu modelele și de a învăța în mediile de dezvoltare și în care rulează, pe baza unor date noi, pentru a se adapta rapid la schimbările induse de circumstanțele din lumea reală care nu au fost prevăzute sau disponibile în timpul dezvoltării inițiale. Acestea folosesc feedback în timp real pentru a-și schimba în mod dinamic modul de învățare și pentru a-și ajusta obiectivele. Acest lucru le face potrivite pentru operațiuni în care schimbările rapide ale mediului extern sau schimbarea obiectivelor organizației necesită un răspuns optimizat.

Optimizare

Sistemul imunitar digital
76% din echipele responsabile pentru produsele digitale sunt acum responsabile și pentru generarea de venituri. CIO caută noi practici și abordări pe care echipele lor le pot adopta pentru a oferi acea valoare adăugată pentru operațiunile de afaceri, împreună cu atenuarea riscurilor și creșterea satisfacției clienților. Un sistem imunitar digital oferă o astfel de traseu de dezvoltare.
Imunitatea digitală combină perspectivele bazate pe date despre evoluția operațiunilor, testarea automată și extremă, rezolvarea automată a incidentelor, ingineria software în cadrul operațiunilor IT și securitatea în lanțul de aprovizionare a aplicațiilor pentru a crește rezistența și stabilitatea sistemelor. Gartner preconizează că până în 2025 organizațiile care investesc în construirea imunității digitale vor reduce timpul de nefuncționare a sistemelor lor cu până la 80%, iar acest lucru se traduce direct în venituri mai mari.

Observabilitate aplicată
Datele observabile reflectă artefactele digitizate, cum ar fi jurnalele, urmele, apelurile API, timpii de așteptare, descărcările și transferurile de fișiere, care apar atunci când orice parte interesată efectuează orice fel de acțiune. Observabilitatea aplicată alimentează aceste artefacte observabile într-o abordare extrem de orchestrată și integrată pentru a accelera procesele decizionale de la nivelul organizațiilor.
„Observabilitatea aplicată permite organizațiilor să își exploateze artefactele de date pentru a obține un avantaj competitiv,” a spus Karamouzis. „Este un proces puternic deoarece crește importanța strategică a datelor potrivite la momentul potrivit pentru declanșarea de acțiuni rapide bazate pe acțiuni confirmate ale părților interesate, mai degrabă decât pentru a susține intenții. Atunci când este planificată strategic și executată cu succes, observabilitatea aplicată este cea mai puternică sursă de luare a deciziilor bazate pe date,” a subliat Karamouzis.

Managementul încrederii, riscurilor și securității în inteligența artificială
Multe organizații nu sunt bine pregătite pentru a gestiona riscurile induse de inteligența artificială. Un sondaj efectuat de Gartner în S.U.A., Marea Britanie și Germania a constatat că 41% dintre organizații s-au confruntat cu o breșă de confidențialitate sau cu un incident de securitate legat de inteligența artificială. Cu toate acestea, același sondaj a constatat că organizațiile care au gestionat în mod activ riscurile, confidențialitatea și securitatea inteligenței artificiale au obținut rezultate îmbunătățite ale proiectelor de AI. Mai multe dintre proiectele lor de AI au trecut în producție de la statutul de proiect pilot și au obținut mai multă valoare de afaceri decât proiectele AI din organizații care nu gestionau în mod activ aceste funcții.
Organizațiile trebuie să implementeze noi capabilități pentru a asigura fiabilitatea modelului, încrederea, securitatea și protecția datelor. Managementul încrederii, riscurilor și securității AI (Trust, Risk and Security Management - TRiSM) solicită participanților din diferite departamente ale companiei să lucreze împreună pentru a implementa noi măsuri.

Scalabilitate

Platforme cloud specifice industriilor
Platformele cloud specifice industriilor oferă o combinație de SaaS, platformă ca serviciu (PaaS) și infrastructură ca serviciu (IaaS), oferind seturi de capabilități modulare specifice unei industrii pentru a sprijini cazuri specifice de utilizare din respectiva industrie. Companiile pot folosi capabilitățile preconfigurate ale platformelor cloud specifice industriilor ca elemente de bază pentru a compune inițiative digitale pentru afaceri unice și diferențiate, oferind agilitate, inovație și timp redus de lansare pe piață, evitând în același timp blocarea.
Până în 2027, Gartner estimează că peste 50% dintre companii vor folosi platformele cloud specifice industriilor pentru a-și accelera inițiativele de afaceri.

Ingineria platformei
Ingineria platformei este disciplina de construire și operare a platformelor de dezvoltare interne de tip self-service pentru livrarea și managementul ciclului de viață al aplicațiilor software. Scopul ingineriei platformei este de a optimiza experiența dezvoltatorului și de a accelera livrarea valorii pentru clienți de către echipele de produs.
Gartner estimează că 80% dintre organizațiile de inginerie software vor înființa echipe de platformă până în 2026 și că 75% dintre acestea vor include portaluri de tip self-service pentru dezvoltatori.

Punerea în valoare a tehnologiilor wireless
Deși nicio tehnologie nu va fi dominantă, companiile vor folosi un spectru de soluții wireless pentru a satisface necesitățile tuturor mediilor, de la Wi-Fi la birou, prin intermediul serviciilor pentru dispozitive mobile, până la servicii de consum redus și chiar conectivitate radio. Gartner preconizează că până în 2025, 60% dintre companii vor folosi simultan cinci sau mai multe tehnologii wireless.
Pe măsură ce rețelele trec dincolo de conectivitatea pură, ele vor oferi informații folosind analize încorporate, iar sistemele cu consum redus de energie vor extrage energie direct din rețea. Aceasta înseamnă că rețeaua va deveni o sursă directă de valoare comercială.
Cele mai importante tendințe tehnologice strategice din acest an evidențiază acele tendințe care vor genera perturbări și oportunități semnificative în următorii cinci până la 10 ani. Clienții Gartner pot citi mai multe în raportul special Gartner „Top Strategic Technology Trends for 2023”.

Adauga Comentarii

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.

Opinii

Karoly Nagy, Director General Promelek XXI

Oțelul, cupru, masele plastice au înregistrat, numai în prima parte a anului 2022, creșteri consecutive de preț, în total de peste 12%.

Karoly Nagy, Director General Promelek XXI

Gabriel Tache

Stocarea energiei și sursele regenerabile la fața locului sunt instrumente cheie ce se pot alege pentru a combate prețurile mai mari la energie pe termen scurt.

Gabriel Tache, General Manager Eaton Electric România

Daniel Barciuc, CEO al Siemens România

Trăim într-o lume în care interacțiunea oamenilor cu tehnologia este din ce în ce mai strânsă. Rolul nostru, ca furnizor de soluții, este de a facilita această interacțiune.

Daniel Barciuc, CEO al Siemens România

Knud Erik Andersen, Chief Executive Officer European Energy

Intrăm acum într-o eră în care electricitatea verde este cheia pentru deblocarea provocărilor legate de emisiile de CO2 din transportul greu, industria chimică și sectoarele de încălzire.

Knud Erik Andersen, Chief Executive Officer European Energy

Top Categorii

Apa
Campanii
Climatizare
Electrice
Energie regenerabila
Evenimente
Termice
Tehnologie
Pompe
Sanitare