Compania romaneasca de automatizari Syscom 18 isi extinde afacerile in Irak, in urma obtinerii unui contract de 3 milioane de Euro

87 vizualizari
syscom 18
Distribuie pe

Compania romaneasca de automatizari industriale si sisteme de masura Syscom 18 anunta ca si-a extins activitatile ii in Irak, ca urmare a unui contract in valoare de trei milioane de euro.
Proiectul consta in proiectarea, constructia, montajul, partea electrica si de automatizare si punerea in functiune a 40 de sisteme fiscale de masura. Aceste sisteme vor fi integrate in constructia a doua termocentrale in Irak. Finalizarea proiectului este planificata pentru semestrul al doilea al anului 2013.

Primele doua din cele 40 de sisteme de masura

„Ritmul alert de dezvoltare a segmentului de petrol si gaze din regiune, dar si experienta noastra de lucru anterioara in alte tari din Orientul Mijlociu, ne-au favorizat in obtinerea acestui proiect. Dat fiind ca pietele din regiune au continuat sa aiba un potential economic ridicat, resursele lor financiare si energetice au ramas la parametri importanti, iar Orientul Mijlociu are nevoie continua de echipamente industriale de masura si control pentru exploatarea petrolului. Inca de acum sase ani, noi am decis sa ne orientam o parte consistenta a eforturilor de business catre piata externa si bine am facut. Anul acesta circa 25% din structura veniturilor provine din proiecte internationale.”, declara Ion Andronache, presedintele companiei Syscom 18.
Compania romaneasca nu se afla la primul proiect de acest tip in Orientul Mijlociu; activeaza pe piata externa din anul 2000, odata cu contractarea unui prim proiect in Siria. Ulterior a executat lucrari si a livrat echipamente in Iordania, Iran, Libia, Bahrain, dar mai ales in Kazahstan, unde a instalat sisteme de automatizare pentru doua statii mari de prelucrare a gazelor. 
La mijlocul acestui an compania a finalizat proiectarea, executia, testarea si livrarea in Bahrain a patru sisteme complete de masura pentru incarcarea motorinei in camioane-cisterna. Proiectul a fost destinat celei mai mari companii petroliere detinute de stat Bahrain Petroleum Company (BAPCO).

„Irakul reprezinta pentru noi o regiune de interes sporit. Exista la ora actuala o serie de oportunitati serioase pentru companiile straine care doresc sa deruleze proiecte in sectorul irakian al electricitatii. Planurile lor nationale de dezvoltare urmaresc sa satisfaca, prin proiecte ample de furnizare a electricitatii, cererile tot mai mari de energie ale populatiei. Asadar, se vor construi uzine electrice, vor creste importurile de electricitate, se vor executa lucrari de infrastructura. Cu alte cuvinte, se va investi masiv in proiecte la care vor avea acces si companii straine cu experienta in domeniu, capabile sa implementeze proiectele imediate sau cele pe termen lung. Dincolo de construirea si operarea unitatilor si sistemelor electrice, vor aparea oportunitati pentru instruirea inginerilor irakieni, managerilor si altor categorii de personal din sectorul energetic.”, este de parere Ion Andronache. Pe termen lung, planul Ministerului Electricitatii din Irak prevede proiecte in valoare aproximativa de 4 miliarde USD pe an pana in 2030, constand in productia de energie electrica, transport, reabilitarea si extinderea sistemului de distributie.
Syscom 18, care a implinit anul acesta 21 de ani de activitate, a inregistrat in primele noua luni ale acestui an o majorare cu aproape 20% a veniturilor fata de indicatorul aferent perioadei similare din 2011. Compania si-a propus, pentru acest an, atingerea unor venituri totale de 13 milioane de euro, in crestere cu 25% fata de rezultatele din 2011.


Despre Syscom 18:
Infiintata in 1991, Syscom 18 este o companie recunoscuta pe piata de automatizari si sisteme de masura din Romania. Companie distribuitoare, producatoare, furnizoare de servicii „la cheie” si integrator de sistem totodata, Syscom 18 a livrat de-a lungul timpului si continua sa livreze echipamente de inalta calitate, instalatii sau sisteme catre mai bine de 800 de clienti in Romania, Siria, Bulgaria, Kazahstan, Iordania, Ungaria, Iran, Iraq si Bahrain.

Contact: 
Silvia Popescu
Specialist Relatii Publice SYSCOM 18 S.R.L.
Tel: 021 310 26 78 | Mobil: 0731 039 044 | silvia.popescu@syscom18.com | www.syscom.ro

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 420 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 25.410.511 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 2.240 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video