Chic Ville intra pe piata din Bucuresti si investeste 250.000 de euro in noul magazin

210 vizualizari
Chic Ville
Distribuie pe

Chic Ville va inaugura, in data de 17 octombrie, primul magazin din Bucuresti, acesta fiind cea de-a treia locatie a retelei. Reprezentantii companiei se asteapta la un trafic mediu lunar de aproximativ 20.000 de persoane ce vor achizitiona peste 6.000 de produse.

„Dupa deschiderea a doua magazine avem confirmarea ca exista piata pentru a sustine extinderea retelei Chic Ville, datorita ascensiunii pe care am inregistrat-o in vanzari. Astfel, decizia de extindere vine ca urmare a succesului magazinului din Iulius Mall Cluj, iar inaugurarea Chic Ville in cadrul Promenada din Bucuresti este o decizie strategica de dezvoltare care vine in completarea segmentelor de trafic vizate”, a declarat Marius Serbanescu, Director de Achizitii al Chic Ville.

 

Chic Ville a investit in acest magazin suma de 250.000 de euro si estimeaza ca acesta va avea un trafic lunar de aproximativ 20.000 de persoane, apogeul urmand a fi atins, cu siguranta, in perioada sarbatorilor de iarna.

Magazinul va dispune de o echipa de 15 persoane pregatite spre a identifica nevoile clientilor care viziteaza magazinul. Acestia vor recomanda produse cu sarm pentru decorarea locuintei, in concordanta cu trendurile in amenajari si tinand cont de stilul pe care il urmareste clientul. De asemenea, ii vor ajuta sa selecteze cele mai potrivite cadouri pe care le cauta.

Secretul succesului consta in unicitatea magazinului

„Reteaua a crescut datorita pozitionarii brandului si a strategiei de comunicare alese. Diferentierea Chic Ville consta in amenajarea 100% ambientala menita sa inspire clientii, dar si sa plaseze produsele intr-un context familiar acestora. De asemenea, Chic Ville spune povestea produselor, iar acest lucru contribuie la apropierea clientilor fata de produsele noastre”, a afirmat Marius Serbanescu.

Situat la intrarea principala pe partea stanga a centrului comercial Promenada, pe o suprafata de circa 200 de metri patrati, noul magazin Chic Ville va veni in intampinarea persoanelor ce isi doresc produse de amenajare si decoratiuni deosebite. Clientii vor putea gasi in cadrul noii locatii produse fabricate manual pana si o intreaga gama de produse aparte, speciale. Printre acestea se numara obiecte de mic mobilier (mese, scaune, fotolii, comode, birouri, etajere, biblioteci), obiecte de sticla, ceramica, accesorii pentru bucatarie, obiecte de decor, textile, perne, plante decorative si cadouri.

Clientilor care prefera achizitiile online le este recomandat sa acceseze site-ul www.chicville.ro pentru a avea, la un click distanta, acces la produsele din portofoliul firmei. Totusi, cei care vor sa simta ambientul din magazin, sa interactioneze cu texturile si finisajele si sa observe asocierea de culori si materiale, sunt invitati sa isi acorde timpul necesar pentru a vizita magazinele Chic Ville.

In ceea ce priveste planurile de extindere ale Chic Ville, Marius Serbanescu a subliniat ca acestea nu se opresc aici si se urmareste inaugurarea unor noi magazine in orasele mari ale tarii, iar momentan se cauta spatiile potrivite.


Despre Chic Ville
Chic Ville este reteaua de magazine de decoratiuni interioare ce pune la dispozitia clientilor o gama variata de produse cu un aer clasic, vintage, pana la industrial contemporan.
Printre cele peste 5.500 de tipuri de produse aflate in stoc se afla obiecte de mic mobilier (mese, scaune, fotolii, comode, birouri, etajere, biblioteci), obiecte de sticla, ceramica, accesorii pentru bucatarie, obiecte de decor, textile, perne, plante decorative si cadouri sau suveniruri.
In acest moment, Chic Ville detine doua magazine in Cluj-Napoca si noul magazin din Bucuresti. De asemenea, cei pasionati de frumos pot vizita si magazinul online www.chicville.ro pentru a vizualiza toata gama de produse.

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 6.710 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 12.606 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 200 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video