Skanska si Microsoft Romania pun piatra de temelie a fazei 2 din complexul Campus 6

185 vizualizari
Skanska și Microsoft România
Distribuie pe

Skanska România, filiala locală a unuia dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari la nivel global, a așezat împreună cu Microsoft România piatra de temelie pentru cea de-a două fază a proiectului Campus 6. Microsoft România a închiriat 98% din Campus 6.2, precum și doua etaje în Campus 6.3. În total, compania a securizat în jur de 23.000 mp de spații de birouri în complexul în care se va muta în 2020.

La eveniment au participat membri și parteneri ai Skanska România și Microsoft România, precum: Bates International, Corvin Cristian Studio, JLL și CBRE.  

„Misiunea Microsoft – și viziunea din spatele tuturor produselor, serviciilor și inovațiilor noastre – e de a oferi oportunitatea tuturor oamenilor și organizațiilor de a realiza mai mult. E ceva ce, natural, ne dorim și pentru echipa noastră – de aceea parteneriatul cu Skanska nu este deloc întâmplător. Avem multe în comun, și am regăsit în acest spațiu elemente care definesc spiritul Microsoft: inovație curajoasă și sustenabilă, focus pentru excelență și dezvoltare continuă. Suntem încântați că ne vom muta într-un spațiu care într-adevăr își merită atributul de „future-proof”, a declarat Violeta Luca, General Manager Microsoft Romania.

Clădirile în care se va muta Microsoft vor fi certificate LEED si WELL. Campus 6.2 și 6.3 sunt primele clădiri de birouri din România ce vor fi certificate WELL, acesta fiind cel mai important standard pentru clădiri axat pe îmbunătățirea sănătății și a stării de bine, prin atributele mediului construit. Angajații Microsoft vor fi primii care vor alerga la 40 m înălțime pe pista dedicată, de pe acoperișul clădirilor Campus 6.2 și Campus 6.3 . În plus, vor putea lucra în aer liber în placemaking-ul echipat cu mobilier multifuncțional, prize electrice și Wi-Fi.
Situat în zona de centru-vest a Bucureștiului, în imediata apropiere a Universității Politehnice unde studiază viitorul industriei IT, complexul Campus 6 revitalizează zona și contribuie la evoluția peisajului urban și a comunității din preajmă.  

Soluțiile  „smart” și tehnologia de ultimă generație din Campus 6 le oferă utilizatorilor o experiență completă și transformă proiectul într-unul inovator. Complexul va avea un all-in-one Building App, oferind servicii de car & bike sharing, drop by box și food delivery, precum și o Recepție Virtuală care digitalizează accesul în clădire. Sistemul de operare integrat le va permite utilizatorilor să îi contacteze direct pe responsabilii cu mentenanța clădirii, precum și în găsirea facilitaților și a evenimentelor din zonă.

În viața fiecărui proiect, ca și în viața fiecărui om, sunt anumite momente speciale care merită sărbătorite. Așezarea pietrei de temelie este unul cu totul aparte si ne face plăcere să marcam acest moment împreună cu Microsoft. Momentul special al evenimentului a fost cel în care fiecare participant a așternut pe o foaie de hârtie câteva rânduri despre cum își imaginează că vor arăta birourile viitorului. Toate acestea au fost așezate la temelia clădirii de birouri Campus 6.2”, a declarat Aurelia Luca, Managing Director Skanska Property România.

Campus 6 include patru clădiri de birouri care oferă o suprafață închiriabilă totală de 81.000 mp și două niveluri subterane cu 1.000 de locuri de parcare. Prima fază a proiectului a fost livrată deja în T3 din 2018 iar finalizarea întregului complex este programată pentru anul 2022.

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 420 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 25.410.511 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 2.240 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video