Aerteknika

Provocarile create de apa in secolul 21

We are water foundation
vizualizari

22 martie – Ziua Mondială a Apei

• Fundația We are Water, o inițiativă Roca, lansează anul acesta campania Viața ascunsă a apei #TheHiddenLifeOfWater, cu scopul de a promova nevoia accesului universal și egal la această resursă prețioasă  
• “Răspunsul este în natură” este tema aleasă de Națiunile Unite pentru a marca Ziua Mondială a Apei pe 22 martie 2018
• Fundația va organiza o serie de activități menite să crească gradul de conștientizare a problemei globale a apei

“Răspunsul este în natură” este sloganul ales de Națiunile Unite pentru a marca Ziua Mondială a Apei în 2018, pe 22 martie. Scopul campaniei de anul acesta este de aduce în discuție cât de importantă este grija față de natură și utilizarea corectă a resurselor sale pentru a răspunde provocărilor generate de apă în secolul 21.we are water

În prezent, 2 miliarde de oameni din întreaga lume locuiesc în țări cu deficit de apă, o cifră care va crește semnificativ în deceniile următoare în paralel cu previziunile de creștere a populației la nivel global. Populația planetei ar putea ajunge la 9,7 miliarde în 2050, în comparație cu 7,5 miliarde acum: conform ODCE, în jur de 40% din populația lumii va trăi în zone cu provocări legate de apă.

Națiunile Unite atrag atenția asupra impactului pe care problemele de mediu și schimbările climatice îl pot avea asupra crizelor legate de apă: inundațiile, secetele și poluarea apei sunt agravate de degradarea stratului de vegetație, a solului, a râurilor și a lacurilor. Neglijarea sau abuzarea ecosistemelor are un efect imediat asupra accesului la apă. La nivel global, mai mult de 80% din apa reziduală se întoarce în ecosistem fără să fie tratată sau reciclată.

#TheHiddenLifeOfWater Viața ascunsă a apei. Pentru a celebra Ziua Mondială a Apei și a se alinia cu tema propusă de Națiunile Unite, Fundația We Are Water a lansat o campanie de conștientizare care subliniază rolul pe care îl joacă apa în viețile noastre. Apa este o resursă esențială pentru o viață sănătoasă și pentru a crea bunăstare și dezvoltare. Apa este viață și generează viață, apa este viitorul. În multe țări, accesul direct la apă permite copiilor să petreacă timpul la școală, în loc să meargă să aducă apă, și, în consecință, să contribuie la dezvoltarea economică și socială a comunităților lor. Este responsabilitatea noastră să tratăm apa ca o sursă de viață și viitor.

Cum poți susține această acțiune

Toți cei care vor să se implice pot vizita website-ul Fundației http://www.wearewater.org/the-hidden-life-of-water/. Mai mult, pot participa făcându-și o fotografie cu un pahar plin cu apă, pe care o pot distribui pe rețelele sociale folosind hashtag-ul #TheHiddenLifeofWater.

Alte activități cu ocazia Zilei Internaționale a Apei

De asemenea, pe 22 martie, chiar de Ziua Internațională a Apei, Fundația We Are Water va organiza si o masă rotundă cu tema "Apa, criza viitoarelor generații", care reunește experți în ecologie, hidrologie și comunicare.

Pentru mai multe informații despre Ziua Mondială a Apei, puteți consulta: https://www.wearewater.org/en/world-water-day-2018_291775

Opinii

„Există viitor pentru motoarele diesel. Vrem să punem punct, odată pentru totdeauna, dezbaterii privind declinul tehnologiei diesel.”

Dr. Volkmar Denner, CEO Bosch

Dr. Jochen Köckler

Tehnologia nu înseamnă a concura cu oamenii; este vorba de a ajuta oamenii. Noi suntem cei care luăm deciziile și stabilim cursul.

Dr. Jochen Köckler, Președintele consiliului de administrație al Deutsche Messe

Îi răsplătim pe cei care aleg să conducă eco și folosesc mașini electrice, punându-le la dispoziție autonomie în deplasare: printr-o infrastructură acoperitoare și prin asigurarea gratuității deplasării, suportând costurile alimentării.

Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs Kaufland România

Ne aşteptăm ca segmentul coboţilor să continue a fi în următorii ani unul dintre principalii vectori de dezvoltare a pieţei de soluţii de automatizare.

Jürgen von Hollen, Preşedinte, Universal Robots

Se estimează că energia solară va oferi cu 40.000 mai multe locuri de muncă în Europa până în 2019 dacă barierele comerciale sunt eliminate.

James Watson, CEO SolarPower Europe

O abordare a Inteligenței Artificiale de succes nu se referă doar la tehnologie, ci mai ales la oameni inteligenți. Organizaţiile ar trebui să aibă ca prioritate atragerea şi cultivarea de talente.

Carmen Adamescu, Partener EY România

Karmenu Vella

După unele estimări, 23.000 de decese au loc anual în România din cauza poluării aerului cu anumite particule. Este important să lucrăm pentru a combate această problemă.

Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, Karmenu Vella

Zhechko Kyurkchiev, CEO Tesy

De aceea noi la TESY ne bazăm pe oportunitatea de a-i atrage pe oamenii cei mai talentați și dornici să învețe, care au energia să creeze produse impresionante și ambiția de cuceri obiective provocatoare.

Zhechko Kyurkchiev, CEO Tesy

Top Categorii

Apa
Campanii
Climatizare
Electrice
Energie regenerabila
Evenimente
Termice
Tehnologie
Pompe
Sanitare