Aerteknika

HORNBACH sarbatorește Ziua Copilului cu ateliere pentru cei mici, in toate magazinele retelei

atelier Hornbach
vizualizari

Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor, HORNBACH, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, organizează ateliere special concepute pentru a stimula creativitatea și pofta de joacă a celor mici.

Astfel, în toate magazinele HORNBACH (Berceni, Militari, Balotești, Brașov, Timișoara și Sibiu), în zona special amenajată în cadrul departamentului Grădină, vor fi organizate ateliere gratuite pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.

„Din ce în ce mai puține activități cotidiene le solicită copiilor abilități creative și, mai ales, practice. În acest sens, am decis să continuăm tradiția atelierelor de 1 Iunie, care au rolul de a pune în valoare aptitudinile creative ale celor mici, precum și dezvoltarea de noi abilități, într-o atmosferă relaxată“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al HORNBACH România.

Copiii vor putea descoperi unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute jocuri – „X și 0“. În cadrul atelierului vor realiza singuri placa de joc și piesele, după care vor învăța regulile jocului. Confecționarea acestuia din materiale simple și mereu la îndemână – o scândură pătrată și pietre sau bucăți mici de lemn – va fi o bună ocazie pentru exersarea și dezvoltarea abilităților practice și îi va ajuta pe copii să aprecieze mai mult jucăriile. De asemenea, provocările din cadrul jocului contribuie la dezvoltarea gândirii logice și, totodată, vor stimula interacțiunea și socializarea între participanți.

Pentru o organizare cât mai eficientă, atelierele se vor desfășura în două intervale orare. Astfel, pentru prima grupă, copiii sunt așteptați între orele 10.00 și 12.00, iar pentru a doua, între orele 12.30 și 14.30. Totodată, HORNBACH va pune la dispoziția micilor participanți materialele necesare proiectului, iar pe parcursul atelierelor, aceștia vor fi supravegheați și îndrumați de personal specializat.

Participarea la ateliere se face pe bază de înscriere gratuită până la data de 31 mai 2017, la adresa de email ateliere@hornbach-romania.ro sau la telefon 0749.200.928 (de luni până vineri, între orele 9.00 și 18.00). Pentru mai multe informații despre Ziua Copilului la HORNBACH vizitați www.hornbach.ro

Adauga Comentarii

Basic HTML

  • Allowed HTML tags: <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id> <p> <br> <span> <img src alt height width data-entity-type data-entity-uuid data-align data-caption>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • You can align images (data-align="center"), but also videos, blockquotes, and so on.
  • You can caption images (data-caption="Text"), but also videos, blockquotes, and so on.
  • Only images hosted on this site may be used in <img> tags.

Restricted HTML

  • Allowed HTML tags: <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.

Opinii

„Există viitor pentru motoarele diesel. Vrem să punem punct, odată pentru totdeauna, dezbaterii privind declinul tehnologiei diesel.”

Dr. Volkmar Denner, CEO Bosch

Dr. Jochen Köckler

Tehnologia nu înseamnă a concura cu oamenii; este vorba de a ajuta oamenii. Noi suntem cei care luăm deciziile și stabilim cursul.

Dr. Jochen Köckler, Președintele consiliului de administrație al Deutsche Messe

Îi răsplătim pe cei care aleg să conducă eco și folosesc mașini electrice, punându-le la dispoziție autonomie în deplasare: printr-o infrastructură acoperitoare și prin asigurarea gratuității deplasării, suportând costurile alimentării.

Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs Kaufland România

Ne aşteptăm ca segmentul coboţilor să continue a fi în următorii ani unul dintre principalii vectori de dezvoltare a pieţei de soluţii de automatizare.

Jürgen von Hollen, Preşedinte, Universal Robots

Se estimează că energia solară va oferi cu 40.000 mai multe locuri de muncă în Europa până în 2019 dacă barierele comerciale sunt eliminate.

James Watson, CEO SolarPower Europe

O abordare a Inteligenței Artificiale de succes nu se referă doar la tehnologie, ci mai ales la oameni inteligenți. Organizaţiile ar trebui să aibă ca prioritate atragerea şi cultivarea de talente.

Carmen Adamescu, Partener EY România

Karmenu Vella

După unele estimări, 23.000 de decese au loc anual în România din cauza poluării aerului cu anumite particule. Este important să lucrăm pentru a combate această problemă.

Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, Karmenu Vella

Zhechko Kyurkchiev, CEO Tesy

De aceea noi la TESY ne bazăm pe oportunitatea de a-i atrage pe oamenii cei mai talentați și dornici să învețe, care au energia să creeze produse impresionante și ambiția de cuceri obiective provocatoare.

Zhechko Kyurkchiev, CEO Tesy

Top Categorii

Apa
Campanii
Climatizare
Electrice
Energie regenerabila
Evenimente
Termice
Tehnologie
Pompe
Sanitare