Industria 4.0 a ajuns la etapa urmatoare

95 vizualizari
HANNOVER MESSE 2018
Distribuie pe

Interacțiunile dintre automatizare și tehnologia furnizării de energie, platformele IT și inteligența artificială conduc la digitalizarea industriei. Având tema "Industria integrată - Conectați-vă și colaborați", expoziția HANNOVER MESSE 2018 pune în lumină potențialul acestei digitalizări.

Oameni, mașini și IT - acestea sunt pietrele de temelie ale fabricilor de mâine, dar numai prin crearea de rețele își vor atinge întregul potențial. "Noua conectivitate - adică organizarea de rețele – propulsează Industria 4.0 la etapa următoare", a declarat dr. Jochen Köckler, chairman al Managing Board, Deutsche Messe AG. Cu "Industria integrată - Conectați-vă și colaborați", arătăm cum conectivitatea în industrie facilitează formule complet noi de afaceri, lucru și colaborare. Rezultatul: mai multă competitivitate, job-uri mai bune și noi modele de afaceri".

Tehnologiile de fabricație și de furnizare a energiei sunt mai eficiente decât oricând. La fel și analiza datelor. Platformele IT industriale își fac loc pe piață. Inteligența artificială și computerele care învață le permit mașinilor să ia decizii. Inginerii simulează digital lanțuri întregi de producție. Apar noi jucători și noi modele de afaceri, ștergând granițele dintre industrii.

"HANNOVER MESSE este locul unde puteți experimenta dezvoltarea rapidă și impactul Industriei 4.0", a subliniat Köckler. "Companiile din întreaga lume fac demonstrații cu roboți, tehnologii de automatizare, soluții IT, software, și platforme de rețele. Doar în Hanovra veți vedea digitalizarea industriei ca un sistem complet".

Tema principală "Industrie integrată – Conectați-vă & Colaborați" este relevantă pentru multe ramuri ale industriei. De exemplu, companii de toate mărimile pot folosi cu ușurință colaborarea robot-om. Geamănul digital, reprezentare virtuală a unui produs conectat la producător și la datele clienților, optimizează procesele de producție.

Energia este un alt domeniu unde digitalizarea și rețelele acționează rapid. De exemplu, centralele electrice virtuale conduc energia de la diferiți furnizori exact în rețeaua de electricitate. Sau în ce privește transferul de energie și mobilitatea energetică, vehiculele electrice stochează energie și pot distribui apoi electricitatea către consumatori pentru a stabiliza fluctuațiile rețelei.

Stocarea inteligentă în era digitalizării deschide noi perspective pentru antreprenorii industriali: managementul lanțului de aprovizionare, ingineria simultană, ciclurile optimizate de producție și ratele de eroare minime - toate acestea sunt posibile atunci când furnizorii și clienții se văd reciproc ca parteneri de dezvoltare și colaborează ca egali.

Noua conectivitate schimbă, de asemenea, rolul lucrătorilor din fabrică, care au acum acces direct la toate datele de producție și mașini relevante. Mașinile inteligente îi ajută în luarea deciziilor.

Platformele industriale IT joacă un rol crucial. Colectarea, analiza și combinarea unor cantități mari de date de la diferite surse, combinate cu expertiza industriei respective, facilitează dezvoltarea unor servicii bazate pe internet care depășesc limitele tradiționale ale industriei.

Industria 4.0 schimbă, de asemenea, logistica procesului de producție, precum și cerințele impuse companiilor de logistică. Din ce în ce mai mult, clienții doresc soluții individuale de la o singură sursă. Expoziția intralogistică cu vânzare CeMAT, care se desfășoară în paralel cu HANNOVER MESSE, reflectă această tendință. În consecință, vizitatorii Centrului de Expoziții Hanovra vor beneficia de experiența "Industria 4.0 se întâlnește cu Logistica 4.0".

Toate cele de mai sus sunt exemple de conectivitate și colaborare pe care companiile expozante din întreaga lume le vor prezenta la HANNOVER MESSE 2018. Mai mult, peste 80 de conferințe și forumuri vor explora tema principală, confirmând din nou HANNOVER MESSE ca platformă de inovație a industriei și catalizator al tendințelor.

http://www.hannovermesse.de/

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 1.887 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 5.110 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 25.210 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video