O noua solutie pentru colectarea datelor geospatiale

100 vizualizari
Getac
Distribuie pe

Leica Geosystems anunță că va folosi tableta GETAC ZX70 pentru Zeno GG0 Plus, o nouă soluție pentru colectarea datelor geospațiale

Tableta complet robustă Getac împreună cu software-ul Leica Zeno Mobile și cu antena inteligentă Leica GG04 Plus, permit colectarea datelor geospațiale de înaltă precizie indiferent de condițiile de operare.

Getac a anunțat astăzi că tableta Android pentru condiții de lucru extreme Getac ZX70 va fi folosită de Leica Geosystems ca hardware pentru noua soluție Leica Zeno GG04 Plus. Parteneriatul permite companiei Leica Geosystems să ofere clienților săi precizie în colectarea datelor geospațiale și durabilitate crescută, astfel încât dispozitivul să poată fi folosit pe orice suprafață de teren și în condiții meteorologice dificile. Noul dispozitiv Leica Zeno GG04 este perfect pentru profesioniști din diverse domenii de activitate: utilități, servicii publice, transport și construcții.

De aproape 200 de ani, Leica Geosystems oferă soluții profesionale de măsurare și analiză a datelor, fiind recunoscută drept un furnizor de dispozitive de cea mai înaltă calitate. De curând, compania a dezvoltat o nouă gamă de aplicații software și hardware, inclusiv  aplicația de colectare a datelor Zeno Mobile și antena inteligentă Zeno GG04 Plus. Ambele au fost concepute pentru a ajuta clienții să îndeplinească sarcini de colectare a datelor într-un mod precis, rapid și eficient. Prin combinarea acestora cu tableta Getac ZX70 Android, Leica Geosystems a creat un pachet complet care oferă atât precizie de calitate superioară în ceea ce privește colectarea datelor, cât și conectivitate și durabilitate crescută.

“Getac ZX70 reprezintă piesa lipsă de care aveam nevoie pentru a le oferi clienților noștri o soluție completă de măsurare a datelor,” a spus Alexander Fischer, Senior Product Manager pentru Asset Collection & Management, Leica Geosystems. “Tableta Getac este partenerul perfect pentru software-ul nostru Zeno Mobile și pentru antena inteligentă GG04 Plus datorită durabilității extreme și a siguranței de folosire de care dă dovadă, dar și datorită unui sistem de operare Android puternic și a unei conectivități extinse. Clienții noștri se pot baza pe faptul că această soluție completă le va oferi cea mai bună performanță, indiferent de mediul sau condițiile meteorologice cu care se confruntă.”

Performanță dovedită pentru captarea datelor mobile și integrare fără dificultăți cu Leica Zeno Mobile

Compactă și rezistentă, tableta complet robustă Getac ZX70 Android este ușor de manevrat și utilizat cu o singură mână, fiind ideală pentru munca solicitantă de pe teren. Sistemul de operare Android pe care îl folosește este ideal pentru software-ul Leica Zeno Mobile. Acesta permite determinarea cu precizie ridicată a pozițiilor stabilite pe baza GNSS (Sistem de Sateliți pentru Navigație Globală) și colectarea facilă a caracteristicilor care derivă din datele de pe teren. De asemenea, orice aplicație Android autorizată poate fi instalată pe acest dispozitiv în funcție de fluxul de lucru necesar sau de sistemele de back-office utilizate.

Getac

Alte caracteristici esențiale pentru măsurarea și analiza datelor de pe teren includ: display-ul IPS cu o mărime de 7”, lizibil chiar și în lumina directă a soarelui și sistemul touchscreen LumiBond 2.0 care permite funcționarea tabletei în condiții de ploaie și atunci când folosiți mănuși. Modemul 4G integrat al tabletei Getac ZX70 poate transmite ușor și rapid fișiere de dimensiuni mari, chiar și din locații izolate. Conexiunea rapidă, stabilă și sigură de date dă posibilitatea utilizatorilor să folosească în mod eficient serviciul de corecție  Hexagon Geosystems’ HxGN SmartNet, fapt care permite o determinare precisă prin GNSS, de până la un centimetru.

Mai mult, Getac oferă garanție completă, inclusiv pentru deteriorarea accidentală, ceea ce înseamnă că utilizatorii Leica pot achiziționa noua soluție de tabletă Zeno GG04 Plus cu siguranța că prin investiția pe care au făcut-o beneficiază de protecție integrală.

“ZX70 oferă cea mai bună durabilitate, conectivitate și posibilitate de utilizare. Designul tabletei îi permite să fie rezistentă la șocuri electrice, picături, ploaie, vibrații dar și multe altele, făcând-o soluția de hardware perfectă pentru software-ul Zeno Mobile, considerat cel mai bun din industrie, dar și pentru Smart Antenna,” spune Amanda Ward, Director, EMEA Product and Solutions la Getac. “În trecut, erau folosite panglici de măsurat pentru a împărți un teren în așa fel încât să îi poată fi stabilită suprafața. Însă, această soluție nu s-a dovedit a fi nici fiabilă și nici destul de precisă. Noul dispozitiv rezultat din combinația tabletei Getac ZX70 cu software-ul Leica Zeno Mobile și cu antena inteligentă GG04 oferă o soluție atât echipelor de teren, cât și echipelor din back-office pentru economisirea timpului de lucru. Totodată, înalta precizie a GNSS-ul ajută la creșterea validității seturilor de date și reduce riscul apariției unor erori.”

Accesați utilities.getac.com și aflați mai multe despre tableta Getac ZX70 și despre noua soluție Leica Zeno GG04

Despre Getac

Getac Technology Corporation este una dintre subsidiarele principale ale MiTAC-Synnex Business Group (cu venituri consolidate, în 2017, de 34,07 miliarde de dolari). Getac a fost înființată în anul 1989 ca urmare a semnării unui joint venture cu GE Aerospace, pentru livrarea de produse electronice dedicate industriei de apărare. Astăzi, Getac Technology Corporation produce notebook-uri și tablete ultra rezistente, alături de soluții video mobile destinate clienților din mai multe domenii: militar, de siguranță publică, utilități, producție, transport și logistică. Getac deține de capacități avansate de cercetare și dezvoltare care îi permit să ofere toate soluțiile necesare de integrare hardware-software. Pentru mai multe informații, accesați www.getac.com.

 

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 0 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 176 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 0 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 176 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video