metalsho 2023

 

Marc Garner, noul Senior Vice President al diviziei Secure Power în Europa al Schneider Electric

Marc Garner
vizualizari

Schneider Electric l-a numit pe Marc Garner în funcția Senior Vice President al diviziei Secure Power din Europa. Garner are o experiență vastă în cadrul companiei, el face parte din echipa Schneider Electric de 17 ani și, din 2005, a ocupat mai multe poziții de conducere în cadrul organizației.

În noua sa poziție, Marc va conduce divizia Secure Power a Schneider Electric în Europa, lucrând cu liderii din următoarele zone: CEEI, DACH, Franța, Iberia, Irlanda, Italia și Marea Britanie, pentru a construi centrele de date sustenabile ale viitorului. Prin cunoștințele și experiența sa în întreaga regiune, precum și prin activitatea sa în domeniul vânzărilor, este capabil să ajute clienții din Europa să treacă peste provocările create de criza energetică și să contribuie la eforturile de sustenabilitate din zona centrelor de date.

Cel mai recent rol al lui Garner a fot cel de VP Secure Power Division pentru Marea Britanie și Irlanda, postură în care condus prima echipă Major Pursuits a companiei, coordonând, de asemenea, activitățile legate de centre de date și energie critică. Aici a lucrat direct cu clienții cheie, inclusiv cu organizații hyperscale, colocare și utilizatori finali, pentru a îndeplini cerințele legate de eficiență, sustenabilitate și reziliență a centrelor de date și pentru a impulsiona creșterea în întreaga zonă.

În calitate de SVP, Marc va fi responsabil pentru APC, cea mai important marcă Schneider Electric pentru soluții de infrastructură fizică, precum și pentru sursele de alimentare neîntreruptibile (UPS) monofazate și trifazate, soluțiile de edge computing și activitățile tranzacționale din Europa. Echipa sa va colabora cu o serie de parteneri Schneider Electric, inclusiv cu partenerii de soluții IT din programele Elite și Alliance, cu distribuitorii și cu specificatorii, pentru a stimula creșterea în cadrul canalelor IT, OT și ET din regiune.

www.se.com/ro

Adauga Comentarii

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.

Opinii

 Corneliu Bodea, Fondator şi CEO Adrem

Trebuie să fim responsabili și să avem grijă de resursele pe care planeta le oferă, trebuie să avem respect pentru mediu și pentru cei din jurul nostru.

Corneliu Bodea, Fondator şi CEO Adrem

Goţa Vasile

Meseria de pavator este bine plătită și compania noastră își asumă să angajeze și să formeze noi profesioniști.

Vasile Goța, Director Executiv Elis Pavaje

Karoly Nagy, Director General Promelek XXI

Oțelul, cupru, masele plastice au înregistrat, numai în prima parte a anului 2022, creșteri consecutive de preț, în total de peste 12%.

Karoly Nagy, Director General Promelek XXI

Top Categorii

Tehnologii
Regenerabile
Apa
Campanii
Climatizare
Electrice
Energie regenerabila
Evenimente
Termice
Tehnologie