Cogenerarea, solutia AB Energy pentru agricultura si energie

163 vizualizari
AB Energy
Distribuie pe

AB Energy Romania (www.gruppoab.it/ro), parte a Grupului Italian AB, lider european in proiectarea, fabricarea si promovarea instalatiilor si a solutiilor de cogenerare pe baza de gaze naturale si biogaz, anunta participarea pentru al doilea an consecutiv la Targul International INDAGRA 2013, la Romexpo, in perioada 31 octombrie – 3 noiembrie.

AB Energy vine cu un studiu de caz realizat in premiera in Romania, finalizarea, in luna aprilie a acestui an, a primei instalatii de cogenerare pe baza de biogaz. Instalatia are o capacitate de 1 MWe, este montata la Filipesti de Padure. Echipamentul utilizeaza biogaz obtinut din porumb siloz si livreaza energia termica, sub forma de abur si apa calda catre un procesator de carne, simultan cu injectarea energiei electrice in sistemul national. 

Cogenerarea reprezinta productia simultana de energie termica si electrica utilizand acelasi combustibil, in acest caz biogazul. 

Societatile agricole, fermele, companiile agrozootehnice care au circuite complete de crestere a animalelor, cultivare cereale si productie de produse alimentare pot beneficia de solutiile de cogenerare ale AB Energy. 

Acestea pot fi proiectate in functie de specificul fiecarei companii, intrucat solutiile companiei AB sunt create atat pentru puteri mici (intre 64 si 300 kWe), dar si pentru puteri de pana la 1,4 MWe. Echipamentele pe biogaz au fost dezvoltate, iar in prezent solutiile permit aplicatii cu motoare de 2 MWe si chiar de 3,2 MWe. 

Producerea de energie din biogaz reprezinta o forma predictibila si constanta de energie care ofera avantajul de a completa, compensa si stabiliza sectorul energetic national.

“Zonele agricola si zootehnica sunt foarte importante pentru AB Energy si de aceea am proiectat solutii dedicate in care biogazul este obtinut fie din plante energetice fie din dejectii animaliere. Mai mult, pentru zootehnie, venim cu solutii specifice, variante la care se pot folosi integral dejectiile si a caror capacitate este dimensionata in functie de marimea fermelor. Astfel s-a dezvoltat Linea Rossa, o linie de produse cu capacitati de la 63 kW la 600 kW. La INDAGRA venim nu numai cu tehnologie ci si cu promovare de proiecte. In cadrul grupului s-a dezvoltat www.biogaschannel.com, un canal suport care vine sa prezinte marturii, din toata Europa, despre proiecte pe biogaz”, declara Vladimir Oprescu, Regional Sales Manager AB Energy Romania.

O solutie de cogenerare poate fi implementata, in functie de complexitate, intr-o perioada de 12 - 14 luni, iar AB Energy a instalat in Romania peste 20 de echipament de cogenerare, majoritatea solutii pe gaz asociat, incepand cu anul 2009. 

Avantajele cogenerarii pentru segmentul agricol, pe langa producerea de energie, vizeaza reducerea drastica a mirosurilor neplacute, a emisiilor poluante, reducerea germenilor patogeni si utilizarea namolului fermentat pentru fertilizarea solului, unde reface continutul bacteriologic distrus de utilizarea indelungata a ingrasamintelor chimice.

Pe langa solutiile adresate sectorului agricol si zootehnic, AB Energy ofera solutii complexe pentru cogenerare industriala si urbana.


Despre Grupul AB si AB Energy Romania
Grupul AB a fost fondat in anul 1981 de catre Angelo Baronchelli si este prezent in 12 tari (Italia, Romania, Spania, Polonia, Serbia, Croatia, Franta, Austria, Olanda, Cehia, Brazilia si Canada). Principalele linii de business sunt cogenerarea pe baza de gaze naturale (gaz metan) pentru zona industriala, cogenerarea pe baza de biogaz pentru zona agricola (prin folosirea reziduurilor agricole si/sau zootehnice) si urbana (prin utilizarea deseurilor municipale). La nivel international, Grupul AB este compus din 15 societati specializate in care lucreaza peste 500 de angajati. La nivel de grup, AB Energy detine peste 850 de echipamente instalate, care insumeaza peste 1200 MWe, peste 60% din totalul echipamentelor instalate sunt pentru proiecte pe baza de biogaz. Filiala din Romania (AB Energy Romania), creata in anul 2009, desfasoara activitati comerciale si de service. La nivelul anului 2012, Grupul AB a realizat o cifra de afaceri de peste 181 mil €. Mai multe detalii pe www.gruppoab.it/ro si www.biogaschannel.com.

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 8.800 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 108.776 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 6.666 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video