Modele norvegiene de bune practici privind tranziția energetică pentru orașe mici din România

101 vizualizari
Modele norvegiene de bune practici privind tranziția energetică pentru orașe mici din România
Distribuie pe

Orașele mici sunt mai puțin pregătite pentru a face față numeroaselor schimbări și provocări pe care le implică tranziția energetică. De aceea, este nevoie de creșterea gradului de pregătire și adaptare a acestora pentru a parcurge acest proces. În acest context, proiectul „Educație energetică pentru localități urbane durabile – ENERTOWN”, finanțat de Innovation Norway, sprijină câteva localități urbane mici din România pentru a-și consolida înțelegerea și abilitățile în ceea ce privește energia regenerabilă, eficiența energetică și soluțiile de securitate energetică durabilă în beneficiul cetățenilor. Ca parte a proiectului, reprezentanți ai acestor comunități locale vor efectua, în luna octombrie, o vizită în Norvegia, unul dintre liderii Europei în sustenabilitate, pentru schimb de bune practici. 
Proiectul ENERTOWN a demarat în luna aprilie 2023 și este derulat de Centrul pentru Studiul Democrației (CSD), inițiatorul Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE), în parteneriat cu Universitatea Stavanger din Norvegia, alături de ECERA – organizație non-guvernamentală cu expertiză în zona de politici energetice și de mediu - și de Servelect – companie cu expertiză în managementul energetic al mai multor localități din categoria urbanului mic. Proiectul are scopul de a crește, prin programe de formare personalizate, gradul de cunoaștere și de a construi competențe la nivelul autorităților publice, entităților private active pe piața energiei și organizațiilor societății civile pentru a găsi soluții la problemele energetice care afectează calitatea vieții în localitățile urbane mici din România. ENERTOWN se desfășoară în patru localități urbane din județul Cluj: Huedin, Gherla, Turda și Câmpia Turzii, cu obiectivul ca experiența obținută aici să fie transferată către alte localități din România.
Comunitățile din urbanul mic din România se confruntă cu provocări specifice care fac mai dificilă capacitatea lor de a parcurge acest proces al tranziției energetice. Orașele mici nu pot să navigheze tot drumul acesta singure. Veniturile lor la bugetul local, capacitatea de investiții și de atrage finanțări europene, puterea de a accesa proiecte și de a produce inițiative și soluții sunt reduse. În general, sunt localități cu economii destul de sărace, iar organizațiile din societatea civilă locală nu au de regulă forța necesară de a genera idei și de a se conecta cu orașe mai mari sau de peste granițe. De aceea, orașele mici nu trebuie să fie neglijate, ci susținute cât mai mult, pentru avea cu adevărat o tranziție justă în România”, a declarat George Jiglău, președintele Asociației Centrul pentru Studiul Democrației.  

Vizita în Norvegia se va derula în perioada 23-27 octombrie, schimbul de bune practici fiind facilitat de partenerii proiectului de la Universitatea din Stavanger. Alături de membrii echipei de proiect, la această vizită vor participa actori-cheie pentru transformarea sustenabilă a acestor comunități urbane mici: participanți din rândul administrației publice locale, al ONG-urilor, mediului economic și cel școlar, inclusiv reprezentanți ai consiliilor elevilor. Aceștia vor vizita comunități locale norvegiene similare ca dimensiune celor din România și vor avea astfel oportunitatea de a interacționa cu reprezentanți din administrația locală, societatea civilă, mediul de afaceri local și învățământ, pentru a discuta despre provocările tranziției energetice specifice zonelor urbane mici și a analiza soluțiile ce ar putea fi implementate în România. 
De exemplu, se va urmări modul în care comunitățile locale norvegiene reușesc să constituie proiecte comune (la nivel de cartiere, vecinătăți etc.) pentru atragerea de finanțare și îmbunătățirea condițiilor de consum energetic în mediul rezidențial. Vor mai fi analizate felul în care construiesc comunitățile de energie, cum se dezvoltă capacitatea de a implementa noi tehnologii energetice, respectiv modul în care s-a operat tranziția de la resursele clasice de energie spre regenerabile. Nu în ultimul rând, se va analiza în ce măsură grupurile vulnerabile de consumatori sunt integrate în aceste comunități și ce soluții există pentru acestea.
În cadrul proiectului, în luna septembrie au avut loc ateliere de lucru în toate cele patru orașe incluse în proiectul ENERTOWN, pe teme legate de politici energetice adaptate particularităților locale, în contextul mai general al tranziției energetice și al schimbărilor climatice. Activitățile au fost susținute de experții Asociației Centrul pentru Studiul Democrației (ACSD), ai ECERA, împreună cu partenerii de la Servelect din Cluj-Napoca. La aceste ateliere au participat reprezentanți ai autorităților locale, membri ai societății civile de la nivel local, reprezentanți ai unor instituții de învățământ, inclusiv reprezentanți ai Consiliului Elevilor. Aceste ateliere au puse bazele unor colaborări ulterioare, care vor asigura componenta de sustenabilitate a proiectului dincolo de finalizarea formală a acestuia.
De asemenea, ca parte a schimbului de bune practici, în luna iunie o delegație de la Universitatea din Stavanger și membrii echipei de proiect au vizitat primăriile din Gherla și Huedin, unde s-au întâlnit cu reprezentanți ai administrației locale. De asemenea, proiectul ENERTOWN oferă oportunitatea unei cercetări paralele, ce va fi realizată cu această ocazie de experții ORSE, privind sărăcia energetică în urbanul mic. 
Proiectul „Educație energetică pentru localități urbane durabile – ENERTOWN” este finanțat de Innovation Norway prin Granturile Norvegiene 2014 – 2021 (https://www.innovasjonnorge.no, Working together for a green, competitive and inclusive Europe), prin programul „Energy Programme in Romania”, având o finanțare de 195.774 EURO, cu o valoare a grantului de 174.696 EURO. Mai multe informații despre proiect se regăsesc pe website-ul: https://www.enertown.ro/

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 800 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 0 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 68.745 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video