Prima investiție a cehilor de la Solar Global în județul Cluj susținută de ProCredit Bank România

134 vizualizari
ProCredit Bank România sprijină Solar Global
Distribuie pe

ProCredit Bank România sprijină Solar Global în prima investiție a grupului ceh cu finanțare în valoare de 2.9 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic în județul Cluj

ProCredit Bank România a finalizat cu succes acordarea finanțării în valoare de 2.9 milioane de euro unei societăți din grupul Solar Global din Cehia. Finanțarea este destinată construirii unui parc fotovoltaic de 3,5 MW în partea de nord-vest a României, în județul Cluj. Panourile fotovoltaice conțin celule fotovoltaice monocristaline cu o eficiență de până la 22%, de la un producător Tier 1. Această investiție va crește producția internă de energie regenerabilă cu aproximativ 5.2 GWh pe an.

Solar Global este unul dintre cei mai importanți producători de energie din Cehia. De la înființarea sa în 2009, a dezvoltat, conectat la rețea și exploatat 28 de centrale fotovoltaice cu o putere totală de 35 MWp. Aceste centrale de dimensiuni mici și mijlocii au fost construite în zone industriale dezafectate sau în zone care au fost neutilizate pentru o perioadă lungă de timp.

”Suntem încântați că am sprijinit Solar Global în această primă investiție în sectorul energetic din România. Procredit Bank este partenerul bancar potrivit atât pentru sectorul IMM, cât și pentru investitorii străini care recunosc potențialul dezvoltării sectorului energetic din țara noastră. Oferim soluții de finanțare atât a proiectelor ce vor obține venituri din vânzarea energiei produse în piața liberă, cât și a celor ce vor miza pe semnarea unui PPA (acord de cumpărare a energiei electrice).” a declarat Ștefan Manole, Director General Procredit Bank România.

„Problema finanțării este absolut esențială pentru ca grupul Solar Global să-și poată îndeplini planurile în România. Negocierile cu băncile au fost lungi și meticuloase, având în vedere faptul că suntem abia la început și nu avem un istoric în România. Suntem foarte bucuroși că am găsit în ProCredit Bank un partener care a fost interesat de proiectele noastre și a putut să ne ofere o abordare profesională și flexibilă. Credem că acest prim proiect a fost doar începutul unei cooperări pe termen lung.” a adăugat  Marcel Malůšek, Director General Solar Global România.

ProCredit Bank își reafirmă poziția de partener finanțator în sectorul energiei regenerabile

Proiectul de la Cluj este dovada faptului că tranziția către energia verde în România se poate face și prin instalarea unor capacități de dimensiuni mici si mijlocii, de până în 10 MW. ProCredit Bank și-a propus să fie un actor important în finanțarea tranziției energetice locale, iar astfel de proiecte se potrivesc perfect metodologiei de creditare aplicată de instituția financiară. Finanțarea de tip project finance pentru parcuri cu capacități instalate mici și mijlocii reprezintă 63% din portofoliul de energie regenerabilă al băncii. Sustenabilitatea s-a plasat întotdeauna și rămâne în centrul modelului de afaceri al ProCredit Bank.

În decembrie 2022, portofoliul de împrumuturi verzi al ProCredit Bank România depășea 80 de milioane de euro, reprezentând o pondere de peste 22% din portofoliul de credite al băncii – un procent de două cifre care a fost constant în ultimii ani. Merită menționat faptul că, această pondere a creditelor verzi nu se mai regăsește în rezultatele altei bănci din România.

Dincolo de aceste cifre, în calitate de partener strategic pe termen lung al clienților săi, ProCredit Bank România îi consiliază nu numai pe aspecte financiare, ci și în privința investițiilor verzi.

 

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 461 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 17.172 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 1.550 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 449.798 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video