Chillventa 2012: totul este pregatit pentru marele eveniment

62 vizualizari
cs
Distribuie pe
• Mai mult spatiu expozitional
• Axare pe pompele de caldura
• Expunerea de tehnologii pentru camere curate in cadrul Cleanroom Village
• Program tehnic de mare calibru: Congresul Chillventa
 
Pregatirile pentru Chillventa 2012 sunt in plina desfasurare. Targul international dedicat refrigerarii, aerului conditionat, ventilatiei si pompelor de caldura a intrat in runda a treia, confirmandu-si inca o data importanta ca fiind cel mai important eveniment din domeniul industriei pe sectorul vizat. Cu 6 luni inainte de inceperea evenimentului, intregul spatiu expozitional disponibil in 2010 era deja rezervat. Ca raspuns sugestiilor expozantilor, isi va deschide portile intre 9-11 octombrie 2012, iar programul conferentiar cu o zi mei devreme, pe 8 octombrie.
“Suntem foarte increzatori in privinta Chillventa 2012. Situatia curenta a expozantilor inscrisi ne da toate motivele de a fi increzatori, mai multi expozanti s-au inscris in avans fata de editia precedenta. In privinta spatiului expozitional, am depasit spatiul ocupat in 2010. Astfel ca suntem optimisti ca Chillventa 2012 isi va depasi limitele in toate privintele”, afirma Gabriele Hannwacker, events manager la NürnbergMesse.
Raspunsul pozitiv din partea expozantilor arata ca Chillventa are o importanta deosebita, fiind punctul de intalnire pentru industria internationala. Pana in prezent, 704 expozanti, dintre care 62% straini, si-au rezervat stand expozitional. “In 2012, Chillventa va creste din nou, iar asta se refera si la spatiul rezervat standurilor. Din acest motiv, am marit spatiul expozitional, astfel ca mai exista spatiu pentru cei care mai doresc sa participe”, explica Hannwacker.

Tendinte actuale: eficienta energetica si protectia mediului
La Chillventa 2012, companiile expozante la segmentele refrigerare, aer conditionat, ventilatie si pompe de caldura prezinta intreg spectrul din segmentul industriei vizate, in toata varietatea sa. Iar doua tendinte sunt predominante: eficienta energetica si protectia mediului, motivul fiind cresterea standardelor in privinta performantei echipamentelor si componentelor care trebuie sa functioneze mai eficient si mai economic. La acestea se adauga angajamentul industriei de a introduce solutii ecologice si nedaunatoare mediului. Expozantii vor expune componente si tehnologii de control in conformitate cu cele mai inalte standarde si care au o contributie importanta la atingerea obiectivelor nationale si internationale de protectie a climei. Astfel incat la Chillventa 2012 veti vedea cum eficienta economica si sustenabilitatea se intalnesc in cadrul unei industrii care combina principiile economiei cu produsele ecologice.

Axare pe pompele de caldura
Pompele de caldura joaca un rol special la Chillventa 2012. “Piata internationala a pompelor de caldura este in crestere, iar evolutiile tehnice in acest segment ajuta la stabilirea pompei de caldura ca o alternativa convenabila si economica la alte generatoare de caldura. In special datorita avantajului costului si din cel al protejarii mediului, pompa de caldura are un rol de pionierat”, afirma Dr.-Ing. Rainer M. Jakobs, coordonatorul programului tehnic de la Chillventa.
La Chillventa se vor prezenta compact si concentrat tot ceea ce este legat de pompele de caldura, cu focus pe aplicatiile comerciale si industriale. “Fiind inconjurati de tehnologii de refrigerare si aer conditionat, am creat conditiile ideale pentru discutii tehnice intense”, adauga Gabriele Hannwacker, events manager.
La Chillventa 2012, Cleanroom Village va ilustra din nou tema tehnologiilor pentru camere curate, cu toata varietatea sa. Forumul international va oferi proiectantilor si operatorilor in domeniul camerelor curate si ultra-curate o privire ampla asupra ultimelor tendinte ale acestui segment sofisticat. Numarul incaperilor cu atmosfera controlata este in crestere si mai mult, cerintele in privinta calitatii aerului in procesele industriale de productie devin din ce in ce mai exigente in toata lumea. Impreuna cu aceste dezvoltari vin si noile provocari pentru tehnologii care dau nastere unui ciclu de inovatie accelerata.
“Expozantii cu produse si servicii avansate relevante domeniului camerelor curate, isi vor gasi platforma optima in Cleanroom Village din cadrul Chillventa”, explica Gabriele Hannwacker. Aceasta adauga: „Urmare a premierei de succes a Cleanroom Village la Chillventa 2010, anticipam in continuare potential pentru sinergii din partea de expozantilor si vizitatorilor”.

Forumurile tehnice ofera informatii specifice
Forumurile tehnice de la Chillventa 2012 vor oferi din nou vizitatorilor informatii cu privire la domeniile refrigerarii, aerului conditionat, ventilatiei si tehnologiei pompelor de caldura. Multe prezentari din partea expertilor sunt o sursa concentrata de informatii bazata pe experienta practica. Expertii din domeniul industriei si cercetarii transmit cunostintele referitoare la camerele curate si aplicatii in refrigerare, tehnologia refrigerarii, tehnologia aerului conditionat si a pompelor de caldura, oferind un prilej de concentrare asupra temelor individuale si explorarea acestora in profunzime.

Congresul Chillventa-Program tehnic de mare calibru
In 8 octombrie 2012, Congresul Chillventa va oferi din nou informatii cuprinzatoare din partea expertilor cu privire la subiecte din domeniul refrigerarii, aerului conditionat, ventilatiei si industriei pompelor de caldura. Speakeri de talie internationala vor prezenta rapoarte de cercetare si cazuri practice, informatii asupra parametrilor politici in Europa si intreaga lume. Cu ajutorul speakeri-lor de renume din partea ASERCOM, EPEE si EHPA, vor fi prezentate expertize asupra standardelor si certificarilor prezente, oraselor inteligente si Directivei Ecodesign. Prin intermediul simpozionului Nearly Zero Energy Buildings, ZVKKW - Zentralverband Kälte Klima Wärmepumpen abordeaza un subiect de interes actual, iar ASHRAE vor sustine un workshop orientat spre practica. Un alt workshop, pe tema Data Center are in vedere rezultatele editiei anterioare Chillventa. Alte subiecte din cadrul Congresului sunt Orasele inteligente si Importanta refrigerarii si sistemelor de pompe de caldura in cadrul retelelor inteligente. Temele principale sunt axate pe: solutii inovatoare de indeplinire a obiectivelor privind protejarea mediului si eficienta energetica; prezentarea rezultatelor proiectului de cercetare IEA Heat Pump Programme; integrarea sistemelor de refrigerare si a pompelor de caldura in retelele inteligente.

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Opinii

Licitatii

Reea Agency

Video