Progres de peste 80% în construcţia centralei pe cogenerare de pe platforma Petromidia

28 vizualizari
centrala pe cogenerare Petromidia
Distribuie pe

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) a făcut progrese considerabile în lucrările de punere în funcţiune a centralei pe cogenerare de pe platforma Petromidia, ajungând la peste 80% din totalul operaţiunilor, parte din proiectul început în luna mai 2021.

Prin Rompetrol Energy, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol) şi entitate responsabilă de gestionarea proiectelor energetice realizate prin mecanismele Fondului, FIEKR a reuşit să parcurgă noi paşi în completarea unuia dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare.

În şantierul aflat în proximitatea rafinăriei din Năvodari au fost livrate cele două cazane recuperatoare (HRSG), fiecare având o capacitate de producţie a aburului tehnologic de 90 de tone/oră şi cu capabilitate de ardere suplimentară.

Adiţional, au fost livrate şi instalate transformatoarele, pompele, degazorul cazanelor, aeratoarele, cablurile electrice, sistemele subterane de conducte. De asemenea, sunt în desfăşurare lucrările de modernizare a staţiei electrice de 110 KV, instalarea conductei de alimentare cu gaz natural cu o lungime de 4 km şi a conductelor tehnologice, cât şi a sistemului DCS (Distributed Control System), care are rolul de a controla procesele, în cele mai bune condiţii de siguranţă şi eficienţă operaţională.

„Proiectul continuă cu o evoluţie stabilă, care ne permite să ne îndeplinim, rând pe rând, obiectivele propuse. Cele mai importante echipamente au sosit, sunt pe poziţie şi putem spune că noua capacitate de producţie a energiei de pe platforma Petromidia va folosi ultimele tehnologii în materie de cogenerare. Ansamblul creat ne va permite să funcţionăm ca un element de eficientizare a utilităţilor folosite de rafinărie, care îşi va asigura necesarul de energie exclusiv din centrala pe cogenerare”, a declarat Boris Bucur, Director General al Rompetrol Energy.

În acest moment, proiectul se află în faza de execuţie cu un progres de aproximativ 95% în partea de inginerie, peste 96% în ceea ce priveşte achiziţiile, iar construcţia propriu-zisă se apropie de 72%. Per total, progresul general al proiectului este la peste 82%.

Proiectul, în valoare de peste 164 de milioane de dolari, este finanţat prin Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) şi va genera, anual, circa 11 milioane de dolari, prin impozite plătite către bugetul de stat. Investiţia este una de tip brownfield şi va integra activele transferate de la Midia Green Energy (fosta Uzină Termoelectrică Midia), dar şi personalul acesteia, pentru operarea echipamentelor noii centrale.

Reamintim că, la finele anului trecut, au fost livrate şi instalate două turbine SGT-750, folosirea lor în România fiind o premieră. Aceste echipamente utilizează combustibil gazos (amestec de gaz natural şi gaz de rafinărie) cu o rată de încălzire a materiei prime de 9.120 kJ/kWh şi generează circa 39 MWh de energie electrică fiecare.

Per total, noua centrală va genera aproximativ 80 MW energie electrică – din care circa 60-70 MW pentru acoperirea integrală a necesarului de energie electrică a platformei Petromidia şi abur tehnologic de până la 180 de tone/oră, corespunzător necesarului maxim de consum al platformei.

„Prin stabilitatea rafinăriei Petromidia, contribuim la stabilitatea sectorului energetic din România. Am reuşit, în ciuda dificultăţilor din piaţă, să facilităm un flux constant de materie primă pentru cea mai mare rafinărie din ţară, cu sprijinul KazMunayGas, care a asigurat o predictibilitate în transporturile de ţiţei kazah. Acum, facem următorul pas, în asigurarea necesarului de energie, cu ajutorul centralei moderne pe care o construim prin mecansimele Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român”, a completat Iskander Abdibaitov, Preşedintele Comitetului Director al FIEKR.

În data de 19 august 2020, Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a semnat cu firma Calik Enerji (Turcia) contractul EPC (Engineering, Procurement and Construction) pentru construirea la cheie a centralei pe cogenerare, cât şi contractul LTSA (Long Term Service Agreement) cu Siemens Energy, pentru mentenanţa turbinelor de gaz.
 

Despre Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR)

Parte a Memorandumului de înţelegere încheiat în 2014 între KMG International şi statul român, Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a fost înfiinţat în octombrie 2018, obiectivul principal şi strategic al acestuia urmărind dezvoltarea de proiecte energetice în România. Unicii săi acţionari sunt KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie – SAPE.

Pe lângă centrala pe cogenerare de pe platforma Petromidia, FIEKR vizează şi dezvoltarea unei reţele de distribuţie carburanţi, sub umbrela Rompetrol. În linie cu strategia adoptată în 2019 de acţionarii săi – KMG International şi statul român prin SAPE – Fondul şi-a propus să atingă, până în 2025, un număr total de 84 de unităţi. În prezent, acesta deţine 48 de staţii finalizate, din care 4 staţii urmează să intre în operare în perioada următoare.

Benzinăriile vor comercializa exclusiv gama de carburanţi auto Efix - produşi de rafinăria Petromidia Năvodari. Aceasta este operată de Rompetrol Rafinare, companie deţinută de KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi statul român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Valoarea totală a investiţiilor în curs de implementare de către FIEKR se ridica, la finele lui 2022, la un nivel de 315 milioane de dolari.

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 0 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 1.467 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 0 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 6.313 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video