SAINT-GOBAIN a dat startul de recrutare pentru noua linie de producţie

23 vizualizari
RECRUTARE PENTRU NOUA LINIE DE PRODUCȚIE
Distribuie pe

Saint-Gobain România a dat startul campaniei de recrutare pentru noua fabrică de plăci de gips-carton de la Turda, care va deveni operațională în cel de-al doilea trimestru al anului 2023.
Noua fabrică, o investiție de aproximativ 45 de milioane EUR, va dispune de cea mai avansată tehnologie în domeniu, cu linii performante și automatizate, oferindu-le viitorilor angajați un mediu de lucru modern, cu condiții de lucru la standarde ridicate. 
Pentru Saint-Gobain, a produce local înseamnă a produce sustenabil, iar noua investiție, cât și investițiile anterioare realizate în România, contribuie la scăderea semnificativă a amprentei de carbon, atât prin intermediul soluțiilor oferite ce ajută la îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, cât și prin reducerea transportului din alte țări, ceea ce susține obiectivul Grupului de a atinge nivelul de zero emisii nete de carbon până în 2050. 
Prin această investiție, Saint-Gobain își reafirmă misiunea și angajamentul de a susține comunitățile din care face parte, fiind o companie internațională, dar și multi-locală, pe deplin integrată în piețele în care activează pentru a le susține vitalitatea economică și a contribui la construirea unei lumi mai echitabile și mai durabile, deschise și antrenante.
Saint-Gobain oferă o diversitate de locuri de muncă, cu perspective solide de viitor și parcursuri profesionale variate, mobilitatea în cadrul Grupului fiind promovată și încurajată în toate țările în care compania este prezentă, reușind să răspundă așteptărilor tuturor generațiilor. 
Candidații vor avea ocazia de a se alătura unui Grup orientat spre inovare, care se angajează să decarbonizeze piețele industriale și de construcții. Compania oferă un mediu de lucru favorabil dezvoltării profesionale, punând accent pe bunăstare și încurajarea performanței. 
Anul acesta, Saint-Gobain România a primit certificarea „Angajator de Top” din partea Top Employers Institute, pentru al 6-lea an consecutiv, datorită condițiilor de muncă excelente oferite angajaților săi, remarcându-se, în special, pe aspectele care îi unesc pe angajați și îi apropie, creând astfel un sentiment de apartenență în cadrul organizației.
În prezent, compania recrutează pentru o gamă largă de posturi, precum operatori de producție, excavatoriști, operatori foreză, mecanici, electricieni, stivuitoriști și șefi de schimb, printre numeroasele beneficii oferite numărându-se asigurări private de viață și sănătate, tichete de masă, tichete cadou, prime de sărbători, prime de vacanță, indemnizație de transport ș.a. 

„Saint-Gobain și-a luat angajamentul de a susține comunitățile locale, un exemplu fiind crearea de locuri de muncă, continuând totodată producția autohtonă durabilă. Cererea în creștere de pe piața din România, cât și din țările Europei Centrale și de Est, ne-a determinat să investim în sporirea capacității de producție a fabricilor noastre, pentru ca soluțiile sustenabile Saint-Gobain să poată deservi cât mai mulți consumatori”, a spus Smărăndița Schnel, Director Resurse Umane, Saint-Gobain România.

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 420 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 25.410.511 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 2.240 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video