Unde și cum plătim facturile de consum cu cardul de energie emis de Guvernul României

25 vizualizari
plata cu cardul de energie
Distribuie pe

Consumatorii din România care dețin un card de energie pot face plata facturilor de consum pe 3 canale:

  • online, accesând platforma Poștei Române,
  • la agentul poștal care vine la adresa beneficiarului sau
  • într-o agenție poștală, prin mandat.

Indiferent de canalul de plată ales, sunt necesare factura de consum, cardul de energie și cartea de identitate în termen de valabilitate a titularului de contract.

Sumele achitate de clienți online pe site-ul Poștei Române, prin cardurile de energie, respectiv cele efectuate la ghişeele Poştei Române au un termen de transfer, în medie, de 7 zile lucrătoare.

Clienții E.ON Energie România care au activată factura electronică pot achita online contravaloarea energiei consumate, fără a fi necesară deplasarea la oficiile poștale.

Acest lucru este posibil accesând platforma dezvoltată de Poșta Română, urmând pașii indicați în aplicație. Pentru completarea datelor este necesar ca beneficiarul să aibă la îndemână cardul de energie pe care sunt menționate date de identificare, cartea de identitate/buletin valid/neexpirat, precum și factura care urmează să fie achitată.

Se pot plăti astfel facturi curente sau restante reprezentând consumul de energie electrică și/sau gaze naturale doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Dacă ați plătit deja factura de consum utilizând alte modalități de plată, nu recomandăm utilizarea aceleiași facturi și pentru plata cu cardul de energie, întrucât în lipsa unei obligații de plată curente sau restante, furnizorul va fi nevoit să restituie sumele astfel decontate prin cardul de energie către Poșta Română. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori până la epuizarea sumei, însă nu se pot face plăți în avans, adică sume mai mari decât valoarea de pe factură. Totodată, dacă pe facturi există și alte servicii, de exemplu rate la centrala termică, verificări/revizii gaz etc., acestea pot și trebuie achitate prin canalele tradiționale de plată, disponibile la furnizorul care a emis factura, ca și până acum. Pentru clienții E.ON modalitățile de plată sunt descrise aici.

O altă modalitate de plată este achitarea directă la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului. Cu ajutorul cititorului optic pentru codul de bare, poștașul scanează factura direct din contul E.ON Myline al beneficiarului și astfel factura este achitată.

În cazul în care există neconcordanțe între datele de identificare precizate pe cardul de energie și cele din factura de consum, clienții E.ON Energie România pot opera tot online aceste modificări, accesând secțiunea dedicată de pe site-ul companiei: Modificare adresă loc de consum. Și în acest caz este necesar un document eliberat de autorități privind modificarea adresei și cartea de identitate. După soluționarea solicitării, adresa locului de consum va fi actualizată pe următoarele facturi.

Pentru alte solicitări și pentru a evita aglomerația și timpii de așteptare, clienții care doresc să vină la magazinele companiei trebuie să își programeze vizita, telefonic la 0265.208.466 sau online https://www.eon.ro/programare-online, având în acest fel posibilitatea alegerii unei zile și a unui interval de timp optim pentru ei.

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 420 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 25.410.511 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 2.240 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video