O nouă etapă în învăţământul tehnic avansat - prima linie SMT dintr-o instituţie de învăţământ superior

59 vizualizari
prima linie SMT
Distribuie pe

Universitatea Politehnica Timişoara în parteneriat cu Flex lansează o nouă etapă în învăţământul tehnic avansat - prima linie SMT dintr-o instituţie de învăţământ superior

Un nou eveniment vine să confirme buna colaborare, reciproc avantajoasă, a Universităţii Politehnica Timişoara cu marile companii din zonă. UPT şi compania de inginerie şi producţie Flex au inaugurat joi, 18 mai 2023, o linie SMT (Surface Mount Technology) în cadrul universităţii, o investiţie de 250.000 de euro, inclusiv valoarea de piaţă a echipamentelor, pentru a răspunde nevoilor educaţionale în continuă creştere ale studenţilor.

Linia de SMT, instalată în premieră într-o instituţie de învăţământ superior din România, a fost pusă la dispoziţie de către compania Flex într-un spaţiu tehnologic special amenajat, pentru a fi folosită în activităţile practice şi laboratoarele studenţilor.

Tehnologia de montare la suprafaţă (SMT) plasează componentele electrice direct pe suprafaţa unei plăci de circuit imprimat şi reprezintă principala tehnologie utilizată la fabricarea produselor electronice.

Parteneriatul dintre universitate şi compania Flex a fost sărbătorit cu ocazia lansării oficiale a echipamentului, care a fost prezentat profesorilor, studenţilor şi persoanelor interesate de acest domeniu.

Universitatea Politehnica Timişoara şi Flex se bucură de un parteneriat solid care a dus la numeroase iniţiative şi colaborări, demonstrând un real interes de a sprijini profesiile axate pe tehnologie.

Inaugurarea echipamentului SMT marchează o etapă importantă într-o colaborare de lungă durată între cei doi parteneri şi subliniază angajamentul Flex faţă de comunitatea din Timişoara şi pasiunea pentru tehnologie.

"Dorim să exprimăm cea mai sinceră apreciere întregii noastre echipe, care demonstrează un angajament solid pentru îmbunătăţirea continuă, iar contribuţiile valoroase în domeniul educaţiei sunt cu adevărat lăudabile", a declarat Alexander Klein, Manager General Flex din Timişoara.

Rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a mulţumit partenerilor pentru investiţia realizată şi a completat:

"Parteneriatul cu Flex este important pentru noi, iar inaugurarea noilor echipamente reprezintă o confirmare a bunei colaborări de până acum, dar şi a perspectivelor pe care le avem pentru viitor. Chiar dacă este coordonat de Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaţionale, noul laborator va deservi şi celelalte facultăţi din domeniul electric, Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi Facultatea de Inginerie Electrică şi Electroenergetică, precum şi Facultatea de Mecanică, studenţii având astfel posibilitatea de a-şi desăvârşi pregătirea fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze la sediul companiilor."

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 0 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 0 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 0 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 6.000 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video