Universitatea Politehnică Timişoara, partener al Caravanei nZEB
Universitatea Politehnică Timişoara s-a alăturat clusterului pRO-nZEB, alături de Primăria Timişoara şi Asociaţia PORTIC, pentru organizarea Săptămânii nZEB (nearly Zero-Energy Building - Casa cu consum de energie aproape zero, un concept devenit obligatoriu în construcţii) în oraşul de pe Bega, eveniment de promovare a eficienţei energetice, ce se desfăşoară în perioada 10 - 13 mai 2023, în Piaţa Iancu Huniade (Parcarea Modex).
Evenimentul reuneşte, timp de patru zile, experţi din domeniile construcţiilor şi eficienţei energetice, furnizori de soluţii şi tehnologii pentru realizarea clădirilor cu o performanţă energetică ridicată, mediul academic, autorităţi publice locale, dezvoltatori imobiliari, studenţi, tineri, copii şi publicul general, într-un maraton de activităţi menite să faciliteze o mai bună înţelegere a cerinţelor privind performanţa energetică a clădirilor şi să pregătească, atât principalii actori din sectorul construcţiilor, cât şi viitoarele generaţii, pentru dezvoltarea unui mediu construit sustenabil.
În deschiderea evenimentului, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, conf. Univ. Dr. ing. Florin Drăgan, a declarat că "într-un oraş cu specific tehnic, inovator, aşa cum este Timişoara, asemenea proiecte trebuie identificate, dezvoltate, comunicate şi, ulterior, transferate către comunitate."
De altfel, Universitatea Politehnică Timişoara derulează de mult timp proiecte în domeniul eficienţei energetice, având specialişti şi expertiză de înaltă calitate în domeniu. Facultatea de Construcţii din cadrul UPT are o serie de masterate în domeniul eficienţei energetice a clădirilor, Institutul de Cercetări în Energii Regenerabile derulează o serie de cercetări în domeniile controlului inteligent al conversiei şi stocării energiei, colective interdisciplinare lucrează la obţinerea energiei pe bază de hidrogen, o serie de proiecte de cercetare/ dezvoltare/ inovare în domeniul eficienţei energetice se derulează în colaborare cu companii partenere ale UPT, iar Politehnica timişoreană este prima universitate din România care s-a atestat că societate prestatoare de servicii energetice, ce are ca scop principal evaluarea consumurilor energetice dintr-o localitate şi identificarea măsurilor de creştere a eficienţei energetice.
În cadrul Caravanei nZEB, Sala Senatului UPT găzduieşte o serie de worshop-uri dedicate eficienţei energetice:
- "nZEB-ul, între nevoie şi obligaţie: provocările implementării nZEB" - un panel interactiv de discuţii între administraţia publică locală şi specialişti (direcţii urbanism + investiţii, ADR Vest, OAR Timiş, specialişti);
- "Finanţarea proiectelor de renovare energetică" - servicii integrate (one-stop-shop) şi mecanisme de finanţare pentru creşterea efectului de multiplicare a finanţării din fonduri publice, un workshop adresat instituţiilor financiare şi autorităţile locale;
- "Calificat pentru nZEB", un workshop ce vizează dezvoltarea de scheme de certificare/ specializare pentru nZEB şi competenţe 1pecific, dezvoltarea de centre regionale pentru competenţe nZEB, organizarea de cursuripentru pregătirela nZEB;
- O sesiune de comunicări tematice cu expuneri ale mediului academic pe tema nZEB;
- Eficienţa energetică în arhitectura nerezidenţială - paneluri de discuţii cu arhitecţi şi ingineri implicaţi în realizarea de proiecte cu eficienţă energetică ridicată în România şi în străinătate;
- "Provocările nZEB în dezvoltările imobiliare" - un panel cu speakeri (dezvoltatori imobiliari şi specialişti) şi o sesiune Q&A cu publicul.
Agenda evenimentului: https://www.pro-nzeb.ro/storage/2023/04/2023-04-12_draft-agenda_Saptamana-nZEB_TM_v4.pdf