Țifui - 20 de ani de activitate

1163 vizualizari
20 de ani ȚIFUI
Distribuie pe

Țifui a împlinit de curând 20 de ani de activitate. Cu această ocazie, au organizat o gală festivă în care și-au premiat primii parteneri care au avut încredere în produsele lor, au prezentat noile produse din portofoliu, precum și cel mai nou  produs  dezvoltat de ei - pompa de căldură aer-apă.

pompă aer - apă         pompă aer - apă

Într-un moment festiv, dar și de bilanț, am stat de vorbă cu Ovidiu Țifui, fondatorul și managerul general al companiei. 

Felicitări Ovidiu pentru acești 20 de ani! E remarcabil pentru orice afacere din România. Voi cum ați reușit? 

Mulțumesc în primul rând pentru apreciere și pentru prezența la evenimentul acesta. Pot să zic că am început fără niciun plan, însă pe parcurs, cu cât am acumulat mai multă experiență, mi-am creat o viziune și se pare că suntem pe drumul cel bun. Desigur, nu am atins țelul suprem, dar sper să fim consecvenți și să putem să realizăm ce ne-am propus. 

Care au fost cele mai mari provocări prin care a trecut în cei 20 de ani până acum? 

În primul rând factorul uman care, din păcate, pe teritoriul României putem spune că resursa umană de specialitate, nu în domeniul nostru neapărat, începe să rărească și să fie din ce în ce mai rău pregătită sau nu neapărat rău pregătită, ci cu deficiențe față de ceea ce este necesar pentru a face performanță. Nu numai pe plan intern, fiindcă lupta pentru performanță nu se mai dă la noi în țară, ci este europeană sau chiar globală. 

Echipa Țifui

Dacă v-ați putea întoarce în timp în cei 20 de ani, ce sfat v-ați da la început? 

În primul rând, aș insista mai mult atât pe consecvență, cât și pe partea de pregătire și aș fi investit mai mult să învăț lucrurile pe care nu le știam. Adică să merg țintit spre a învăța de ceea ce am nevoie.

Care sunt cele mai mari realizări, de care sunteți cei mai mândri?

Practic, una dintre cele mai mari realizări este că am reușit să adun alături de mine oameni, cu care reușim să realizăm proiecte. Oameni care înțeleg că fiecare trebuie să își dea interesul ca grupul nostru comun să ajungă să prospere. Apreciez lucrul acesta și consider că a strânge o echipă competentă este una dintre cele mai mari provocări. În afară de asta, faptul că am reușit să rămânem pe piață și în anumite proiecte să ne impunem cu un produs propriu, dezvoltat de noi ca echipă, ceea ce este mai puțin întâlnit în România. Desigur, nu este un caz singular, dar nu observ multe astfel de produse să fie inovate sau dezvoltate pe teritoriul României. 

Ovidiu Țifui

Cum crezi că va arăta Țifui în următorii 20 de ani? 

Eu sper ca această creștere să fie continuă, până atingem o vârstă onorabilă. 

După care te vei retrage?

Nu neapărat. Consider că mă va ține activ și voi continua să fiu activ în firmă. Probabil că nu voi mai lua deciziile la același nivel, ci aș dori să las în sarcina altora. Mai presus de atât, cred foarte mult în dezvoltarea afacerilor de familie care, după cum bine știm, au evoluat extrem de puternic în Occident. Având în vedere că sunt companii care au început ca mici afaceri de familie de 100, 200, 300 de ani.

Mulțumim Țifui pentru invitaţia adresată pentru InstalNews.ro de a fi lângă voi la acest moment aniversar, felicitări pentru organizare, fiecare detaliu a fost bine pus la punct și am fost  plăcut impresionați de profesionalismul și de pasiunea voastră pentru ceea ce faceți!

                

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 6.500 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 2.664 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 163.028 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video