3house va deschide cel de-al doilea spatiu de coworking in zona de Centru-Nord, in cladirea Equilibrium

98 vizualizari
Clădirea Equilibrium
Distribuie pe

3house, noul concept de spații de lucru all-inclusive, anunță deschiderea celei de-a doua locații în București, în clădirea Equilibrium, dezvoltată de Skanska (Strada Gara Herastrau, nr. 2).

Având o suprafață totală de 3,370 mp, 3house Aurel Vlaicu- Equilibrium va fi inaugurat oficial în toamna anului 2019, investițiile totale fiind estimate la suma de 1,8 milioane Euro. Aici se vor regăsi birouri pentru echipe de diferite mărimi, complet echipate și mobilate, zone de co-working și de relaxare, săli de ședințe, un spațiu de evenimente și un bistro marcă proprie. Lor li se adaugă servicii integrate pentru companii și echipele lor precum și o serie de beneficii axate pe creșterea calității vieții.
3house,

„3house oferă o nouă abordare a mediului de lucru ideal pornind de la nevoile identificate la companii și echipele lor. De la design și până la calitatea și diversitatea serviciilor, 3house își propune să creeze o experiență valoroasă pentru membrii săi pe parcursul unei zile de lucru, ajutându-i să devină mai buni în tot ceea ce își propun. În acest context, colaborarea cu Skanska este una cât se poate de firească și le mulțumim celor de la Cushman & Wakefield pentru facilitarea acestui parteneriat. Ne bucurăm că vom fi prezenți într-o locație top din capitală și că am găsit în conceptul Equilibrium aceeași filosofie ca a noastră.”, a declarat Vlad Craioveanu, co-fondator și CEO 3house.

“Segmentul birourilor operate ȋn regim flexibil continuă să se extindă pe piata locală, ȋn linie cu tendinţa din pieţele vestice. Dezvoltatorii sunt conştienți de necesitatea de a răspunde unei cereri de birouri moderne venite din rândul start-upurilor şi companiilor mici şi medii care se pot transforma, ȋn timp, ȋn chiriaşi „tradiţionali”. Conceptul inovativ al 3house, adaptat pieţei locale şi completat cu o gamă de servicii comparabilă cu cea din industria hotelieră, şi-a găsit corespondentul ȋn proiectul Equilibrium, dezvoltat de Skanska ȋn cea mai compactă zonă de birouri a oraşului. Imobilul va beneficia de un acces substanţial ȋmbunătăţit prin lărgirea străzii Fabrica de Glucoză şi prin recent inaugurată autostradă dintre Şoseaua Petricani şi Centura Capitalei.”, a declarat Eduard Turcoman, Director Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

Birouri pentru echipe de diferite mărimi
Proiectul Equilibrium, situat in partea de nord a Bucurestiului, în zona Barbu Văcărescu – Floreasca, include două clădiri de birouri ce totalizează o suprafață totală închiriabilă de 40.700 mp GLA și mizează pe redefinirea noțiunii de „spațiu de lucru”, pe care îl transformă într-un concept mai flexibil și mai dinamic. Complexul, care este pre-certificat LEED Gold, integrează soluții sustenabile și tehnologii inovatoare – de la pre-vizualizarea spațiilor prin intermediul ochelarilor de realitate augmentata HoloLens, la aplicația customizabilă a clădirii prin care chiriașii vor putea accesa clădirea folosind telefonul mobil, vor genera invitații pentru vizitatorii lor și vor fi mereu conectați cu ce se întâmplă în jur.
Bistro marcă proprie „Ne place foarte mult conceptul oferit de 3house și ne regăsim în dorința de a crea o experiență completă pentru utilizatorii clădirilor noastre. Ce aduce Equilibrium valoros în această ecuație este factorul uman, fiind proiectat astfel încât să încurajeze comunicarea și colaborarea. Suprafața oferită de 3house împreună cu cei 3.500 de mp de placemaking din fața complexului, cu mobilier urban dotat cu prize electrice, le permit utilizatorilor să lucreze atât în clădire cât și în aer liber fără să renunțe la internet și sursele de electricitate. Prin soluțiile și tehnologiile implementate, creăm alături de cei de la 3house un hub modern și user-friendly”, a declarat Aurelia Luca, Managing Director Skanska Property România.Segmentul birourilor operate ȋn regim flexibil 3house este o companie dezvoltată de doi antreprenori români: Vlad Craioveanu, cel care a introdus cu succes conceptul de co-working în România în 2012 prin lansarea Impact Hub Bucharest și Ilinca Păun, CEO al unei prestigioase școli de business din România, The Entrepreneurship Academy. 
 

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 1.911 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 1.008 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 690 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 13.059 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video